Comisia Europeană a aprobat un proiect feroviar prin care României i se vor aloca 52 de milioane de euro pentru achiziționarea a 37 de trenuri electrice pe 13 rute interregionale din România. Printre centrele care vor primi noile garnituri se numără și cea din Cluj-Napoca.
Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Noile rame feroviare vor avea un impact pozitiv asupra întregii rețele de cale ferată din România. Sporirea frecvenței și a confortului călătoriilor, precum și stimularea utilizării trenurilor sunt importante pentru coeziunea teritorială și socială, facilitând accesul tuturor la locuri de muncă și la servicii publice. Acest lucru îmbunătățește sustenabilitatea transporturilor, contribuind astfel la tranziția verde. Politica de coeziune acționează împreună cu autoritățile române pentru a pune în aplicare obiectivele Pactului verde european.”
Introducerea acestor trenuri electrice de ultimă generație va îmbunătăți conectivitatea și confortul călătorilor și va reduce emisiile generate de transporturi.
Cu o capacitate de minim 300 de călători pe tren, această investiție va îmbunătăți semnificativ calitatea serviciilor feroviare de pe principalele coridoare feroviare interregionale electrificate care leagă Bucureștiul de centre de activitate regionale precum Arad, Cluj-Napoca, Constanța, Brașov, Timișoara, Iași, Galați, Craiova, Petroșani și Suceava.