Redobândirea cetățeniei române nu se poate fără prelevarea de date biometrice de la solicitant, spun parlamentarii români în textul noului proiect de lege care a trecut miercuri de Camera Deputaților. La depunerea cererii de acordare sau redobândire, termenul poate fi redus cu până la trei ani. 172 de parlamentari au votat pentru acest proiect, în timp ce 31 dintre ei au fost împotriva lui, iar 39 s-au abținut.
Proiectul adoptat miercuri de deputatații României are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în sensul actualizării procedurilor şi condiţiilor de acordare a cetăţeniei române. Datele biometrice la care se face referire în text sunt imaginea facială şi impresiunea digitală a două degete.
Dispoziţiile se aplică și copilului care a împlinit vârsta de 14 ani la data depunerii cererii, pentru care părinţii ori, după caz, părintele solicită acordarea sau redobândirea cetăţeniei române, precum şi celor care au formulat cereri de acordare a cetăţeniei întemeiate pe dispoziţiile legislaţiei actualizate.
În cazul minorilor, nu există obligația amprentării, cât şi persoanele pentru care prelevarea impresiunilor digitale este fizic imposibilă. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană în momentul solicitării cetățeniei române sunt: la data cererii este titular al dreptului de şedere pe termen lung ori al dreptului de rezidenţă permanentă, în România, în condiţiile legii, şi locuieşte legal pe teritoriul României de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit cu un cetăţean român şi convieţuieşte cu acesta de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei; dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român şi ataşament faţă de valorile supreme ale acestuia, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins sau a sprijinit asemenea acţiuni; a împlinit vârsta de 18 ani; are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor; este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român; cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială; cunoaşte prevederile Constituţiei României şi Imnul naţional.
Termenul poate fi redus de la 8 la 3 ani, în următoarele condiții: face dovada participării sale active la viaţa economică a societăţii româneşti ori, după caz, a unor realizări educaţionale relevante sau a unei contribuţii deosebite în domeniul cultural, al promovării drepturilor omului, al angajamentului social sau de voluntariat, şi se află în una din următoarele situaţii: este cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau al spaţiului economic european ori este cetăţean al Confederaţiei Elveţiene; s-a născut pe teritoriul României, iar la data naşterii sale părinţii săi sau, după caz, unul dintre aceştia, locuia legal pe teritoriul României. O altă situație ar fi și aceea în care solicitantul care îndeplineşte condiţiile prevăzute anterior a dobândit statutul de refugiat, potrivit prevederilor legale în vigoare, şi a depus eforturi deosebite în vederea integrării în societatea românească, mai ales dacă poate demonstra realizări remarcabile în pregătirea şcolară sau profesională ori în ocupaţia exercitată sau implicare civică deosebită.