CFR Cluj a câștigat meciul de pe teren propriu cu echipa andorreză Inter d’Escaldes, scor 3-0, prima manșă din turul doi preliminar al Conference League.
A fost o partidă dominată cap-coadă de campioana României, împotriva unei echipe semiprofesioniste, campioana Andorrei.
Atacantul spaniol Jefte Betancor (29 de ani) a înscris primul gol în tricoul CFR-ului, după transferul de la Farul Constanța.
Jefte a deschis scorul în minutul 5, din penalty. Fundașul român Raul Feher a comis un henț în careul oaspeților.
CFR Cluj a ratat mai multe ocazii clare de gol până în minutul 38, când Gabriel Debeljuh a înscris cu o execuție simplă: șut cu latul din centrul careului. Pasa decisivă i-a aparținut lui Jefte Betancor.
În repriza a doua, CFR Cluj a ratat alte ocazii clare de gol, prin Petrila (introdus pe teren în debutul reprizei secunde) și Debeljuh.
În minutul 84, fundașul român Raul Feher i-a dat din nou o mână de ajutor CFR-ului, după ce a trimis mingea în propria poartă.
Meciul retur este programat pe 27 iulie, în Andorra, de la ora 18:00.
Dacă va trece de Inter d'Escaldes, CFR Cluj va juca în turul trei preliminar din Conference League împotriva formației Șahtior Soligorsk, campioana din Belarus.