Un avion privat de tip Bombardier Global Express a decolat de pe aeroportul Fort Lauderdale Executive din statul Florida (SUA) și a aterizat la București vineri după-amiază, după aproape 10 ore de zbor. După ce informația a fost prezentată de BoardingPass.ro, mai multe publicații cunoscute au preluat-o, fără a da detalii despre cine se află la bord, însă reporterii de investigație Gândul au reușit să afle despre cine este vorba.
La bordul avionului privat se aflau trei investitori americani și, potrivit surselor noastre, sunt trei „grei” ai companiei Comvest Partners, o firmă de investiții care gestionează active de 12,9 miliarde USD.
Mai precis, Michael Falk – fondatorul și președintele Comvest Partners, Landrum Lee, partener în cadrul companiei și McClelland Nicholas, director general, responsabil pentru generarea, structurarea și gestionarea investițiilor, în primul rând în industriile de consum și retail.
Boardingpass.ro a prezentat informația că avionul privat este așteptat să aterizeze în București, menționând că nu se cunosc informații despre pasageri, ceea ce a stârnit o mulțime de speculații.
Brad Parscale, Tucker Carlson și Klaus Iohannis au fost doar trei dintre numele vehiculate ca fiind la bordul misteriosului avion.
Potrivit Boardingpass.ro, „multe zboruri private și neregulate (charter) nu apar pe site-urile de urmărire în timp real a zborurilor, dar există, iar avioanele nu zboară cu „transponder oprit”.
â