Consiliul Judeţean Cluj reaminteşte entităţilor non-profit – organizaţii, asociaţii şi fundaţii neguvernamentale fără scop lucrativ, precum şi entităţilor publice care implementează programe şi proiecte din sfera tineretului dar şi a activităţilor socio-educaţionale, a sportului, culturii şi cultelor religioase recunoscute în România, că doar până joi, 9 martie 2023, ora 12.00, au posibilitatea să depună la sediul forului administrativ judeţean cereri în vederea obţinerii finanţărilor nerambursabile din fonduri publice judeţene.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Mai sunt doar patru zile în care cei interesați au oportunitatea de a solicita sprijin pentru susținerea și concretizarea inițiativelor, astfel că îi îndemn să vină într-un număr cât mai mare și să depună proiecte. La fel ca în fiecare an, cele mai bune propuneri vor beneficia de finanțare din partea Consiliului Județean întrucât suntem convinși de impactul pozitiv al acestora asupra dezvoltării societății clujene, în ansamblu.”
Potrivit reglementărilor în vigoare, solicitările depuse după expirarea termenului prestabilit precum şi documentele completate parţial nu vor fi luate în considerare. Ulterior încheierii termenului pentru înregistrarea cererilor de finanţare va avea loc procesul de selecţie şi evaluare a proiectelor depuse.
După finalizarea evaluării proiectelor, pe site-ul oficial al forului administrativ județean va fi afișată lista tuturor entităţilor ale căror proiecte îndeplinesc condiţiile cerute pentru acordarea de finanţare din fonduri publice judeţene şi suma propusă a fi alocată fiecărei organizaţii în parte, cu propunerea de aprobare prin hotărâre în cadrul unei şedinţe a deliberativului judeţean. Totodată, aceste structuri non-profit vor fi înştiinţate prin e-mail privind aprobarea finanţării programului propus, valoarea finanţării, precum şi cu privire la alte aspecte legate de implementarea în condiţii corespunzătoare a proiectului.
În ceea ce privește sumele alocate pentru susținerea inițiativelor care se încadrează în domeniile anterior menționate, pentru programele și proiectele din sfera tineretului și socio-educaționale a fost alocată suma de 900.000 de lei, pentru susținerea structurilor sportive suma disponibilă este de 1.050.000 de lei, iar pentru programele, proiectele și acțiunile organizate în domeniul cultural s-au alocat 900.000 de lei. De asemenea, unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute legal le-a fost repartizată suma de 1.550.000 de lei.
De asemenea, menționăm că toate informaţiile privind entităţile eligibile, formularele-tip care trebuie completate, documentele ce trebuie anexate în sprijinul cererilor de finanţare, precum şi alte reguli instituite prin regulamentele specifice pot fi consultate de entităţile interesate prin accesarea paginii web a Consiliului Judeţean Cluj, secţiunea Informații Publice – Cereri de finanțare nerambursabilă.