Polțiștii din Cluj au efectuat verificări pe mai multe drumuri din județul Cluj, rezultând depistarea mai multor șoferi care se aflau sub influența alcoolului, substanțelor interzise sau care nu aveau permis de conducere.
Polițiștii au depistat, la data de 23 octombrie, în jurul orei 17.20, pe strada Fabricii din Cluj-Napoca, un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice.
“Testarea bărbatului de 49 de ani, din Cluj-Napoca, cu aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, context în care acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare stabilirii alcoolemiei”, a transmis IPJ Cluj.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, la aceeași dată, polițiștii rutieri din municipiul Dej au oprit pentru verificări un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Unguraș pe strada Avram Iancu din Dej.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
“Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, au mai menționat polițiștii.
În localitatea Ceanu Mare, la data de 23 octombrie, în jurul orei 07.55, un bărbat de 50 de ani, care se deplasa cu o autoutilitară, a fost depistat la volan, deși avea dreptul avea permisul suspendat.
În cauza se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Totodată, la aceeași dată, în jurul orei 08.40, polițiștii din Dej au oprit pentru verificări un autoturism condus pe raza localității Chiuiești, de un bărbat de 40 de ani, din comuna Cășeiu.
În urma controlului s-a constatat că acesta nu deținea permis de conducere, fiind întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 15.50, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda, aflați în patrulare pe raza comunei Iara, au oprit pentru control un conducător auto de 42 de ani, din județul Caraș-Severin, în timp ce conducea un autoturism care avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare provizoriu.
În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul condus de acesta este neînmatriculat și că plăcuțele cu numărul de înmatriculare au fost alocate unui alt autoturism.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției municipiului Turda, unde a fost testat cu aparatele etilometru și drugtest, rezultatele fiind negative.
În cauză au fost demarate cercetări pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu număr fals.