Liceul Ana Aslan va beneficia de modernizare, extindere şi construire sală de sport, proiect finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții. Este astfel primul liceu care beneficiază de investiții în acest an.
Colegiul Tehnic Ana Aslan este o instituție de învățământ din zona centrală, situat pe strada Decebal, la numărul 41. În prezent aici învață 425 de elevi, capacitatea fiind mărită la 525 de elevi după extindere.
"Dat fiind creșterea interesului pentru învățământul profesional, s-au înregistrat numeroase solicitări de înscrieri. Imobilul existent nu face față nevoilor legate de procesul de învățământ pentru elevii înscriși. În acest sens, instituția are nevoie de o extindere și modernizare urgentă", a declarat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.
Corpul de clădire existent va fi reabilitat termic, se va mai adăuga un nivel la clădire, iar instalațiile sanitate, electrice și de încălzire vor fi înlocuite în totalitate.
De asemenea, urmează să fie construită o sală de sport modernă, pentru nivel competițional.
Cadrele didactice vor putea preda într-un stil modern, deoarece școala va fi dotată cu echipamente didactice și IT. De asemenea, se vor crea facilități speciale pentru persoanele cu dizabilități.
La finalizarea investiției vor fi funcționale un număr de 17 săli de clasă, 9 laboratoare, bibliotecă și o sală multifuncțională.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 20.582.700,99 lei fără T.V.A, din care valoarea nerambursabilă solicitată este de 18.433.953,62 lei. Durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni, iar durata de implementare integrală a proiectului, cu toate activităţile suport (achiziţii, publicitate, etc.) este de 24 luni de la începerea implementării proiectului.