400 de participanți din peste 10 țări sunt prezenți în aceste zile la Cluj, la cea de a doua ediție a Conferinței Internaționale de Coaching „Agape” dedicată mediului de afaceri din România.

Tema ediției este "Liderii buni gestionează echipele. Marii lideri schimbă vieți" ("Good leaders manage teams. Great leaders change lives" ) și reunește profesioniști din industria de coaching, antrenori internaționali, mentori de clasă mondială și participanți din variate sectoare de activitate. În acest cadru sunt abordate subiecte din domenii de impact în sfera de leadership, dar și modalități de integrare a coaching-ul în cultura organizațională.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil boc, a adresat un mesaj de bun-venit participanților și a prezentat, de asemenea, municipiul și avantajele competitive ale comunității noastre, care ne pot asigura o dezvoltare sustenabilă și o calitate a vieții din ce în ce mai bună la Cluj-Napoca.


Conferința Internaționale de Coaching „Agape” este unul dintre cele mai importante evenimente din acest domeniu din România. Ediția 2019 marchează Săptămâna Internațională a Coachingului la Cluj-Napoca.