coral

Încă 600 de garaje vor fi demolate din în cartierele Grigorescu și Mănăștur, iar Primăria Cluj-Napoca speră ca acest proces de demolare a garajelor să fie finalizat în următorii trei ani.

coral

Aproape 600 de garaje vor fi demolate în următoarele luni în cartierul Grigorescu și Mănăștur, a anuțat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea. El a spus că procesul de demolare a garajelor merge bine și speră ca cele 9.700 de garaje care încă sunt „în picioare” să fie demolate în următorii trei ani.

„În luna februarie am trimis o altă serie de notificări pentru cartierele Mănăștur și Grigorescu. Au fost notificați 228 de propritari de garaje din cartierul Grigorescu și 370 din cartierul Mănăștur. În cartierul Grigorescu garajele care sunt între Casa Radio, Paul Ioan și strada Donath, iar în cartierul Mănăștur între Calea Florești și strada Primăverii. Propritarii trebuie să își demoleze garajele până la sfârșitul lunii mai-începutul lunii iunie, urmând ca după această dată să putem interveni pentru reamenajarea platformelor pentru garaje și să alocăm și locurile de parcare”, a explicat viceprimarul.

Procesul de demolare a garajelor merge foarte bine, iar viceprimarul a spus că, după estimările sale, în următorii trei ani se vor demola aproape 10.000 de garaje în Cluj-Napoca.

Clujenii care au fost notificați în luna noiembrie și-au dărâmat garajele, iar acum urmează reamenajarea platformelor, a spus Dan Tarcea. În această etapă au fost demolate aproape 800 de garaje.

coral