Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va analiza teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, acuzat de plagiat. "UBB a luat notă de discuțiile din spațiul public legate de teza de doctorat a domnului ministru Lucian Bode, inițiind procedura de analiză a acesteia.
În numele rigorii academice și al transparenței, facem următoarele precizări:
(1) La solicitarea conducătorului de doctorat, prof. univ. dr. Adrian Ivan, am extins procedura de analiză a tezelor din perioada 1990-2016 și la această teză din anul 2018. Deși procedura internă a fost demarată ca urmare a solicitării ministerului pentru tezele din 1990-2016, nu există restricții de a o extinde și la teze publicate înainte de 1990 sau după 2016. În acestă analiză se vor include toate informațiile disponibile până în prezent. Dacă în urma acestei analize vor rezulta suspiciuni de încălcare a eticii academice, acestea vor fi mai departe analizate de Comisia de Etică a UBB, urmând procedurile interne și naționale.
(2) Menționăm însă că, până la această dată, UBB nu a primit nicio sesizare de suspiciune a încălcării eticii academice în ceea ce privește teza discutată, demersul fiiind unul intern, rezultat în urma autosesizărilor pornind de la informațiile apărute din spațiul public. De asemenea, reamintim că instituția națională responsabilă de analiza suspiciunilor etice asupra tezelor de doctorat este CNATDCU, ale cărei decizii transcend deciziile oricăror instanțe din universități.", arată reprezentanții UBB.
Ministrul Bode, acuzat că a copiat de pe Wikipedia
USR susține într-un comunicat de presă că a terminat de transcris teza de doctorat a lui Lucian Bode, iar verificarea lucrării arată că ministrul de Interne a tradus și copiat cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia.
Cristian Ghinea, inițiatorul demersului de transcriere a tezei ministrului, arată că analiza lucrării indică ”exemple de plagiat de pe Wikipedia, cu nici o sursă indicată, nici cu citat nici cu trimitere spre bibliografie”.
În plus, susține USR, pe tot cuprinsul tezei, notele de subsol nu corespund unor texte citate cu ghilimele.
Multe dintre aceste preluări se regăsesc în introducerile de pe Google ale unor articole academice, mai arată USR
”Ar fi mai ușor ca Lucian Bode sau coordonatorul său de doctorat să indice ce anume e scris de autorul tezei, pentru că exercițiul invers, cel normal potrivit oricăror norme academice de citare – anume a indica ce e preluat – e cu totul eșuat în acest caz. Practic, teza este o compilație de traduceri din surse deschise, cele mai multe introduceri ale unor articole academice unde s-a lungit evident fraza prin schimbări de topică – foarte probabil și pentru a scădea gradul de similitudine din softurile antiplagiat”, a declarat Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al USR.