Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunta că au fost aprobate documentele pentru varianta finală a Centurii Metropolitane și acum urmează să fie realizate studiile de fezabilitate ca apoi să se poată trece la următorul pas, adică la licitație.
„Am fost informat de către directorul CNAIR de faptul că ieri s-a aprobat acest document pe care noi l-am supus ministerului, pentru că noi suntem aceia care lucrăm în locul guvernului pentru realizarea documentațiilor la Centura Metropolitană, acei 38 de kilometric de la Gilău până la Cluj-Napoca. Mergem la etapa următoare de obținere a avizelor de la Mediu și de la celelalte autorități pentru ca noi să punem pe masa Guvernului documentația ca ei să poată să organizeze licitația”, a spus primarul Emil Boc în cadrul unei emisiuni radio.
Anul trecut, în octombrie, municipalitatea a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate la centura metropolitană a Clujului, după ce, iniţial, licitaţia a fost contestată. În primă fază, câştigătoarea licitaţiei a fost o firmă din București implicată în scandalul demolării Autostrăzii Sibiu-Orăștie.
Oferta declarată câștigătoare a contractului de achiziție publică este asocierea Transinvest Budapest KFT -Specialterv Epitomernoki KFT- SC Explan SRL – SC Cadsil SRL. Valoarea contractului este de 17,1 milioane lei fără TVA.
n Master Planul General de Transport al României, Centura Metropolitană (Etapa I) este prevăzută cu 4 benzi de circulație cu o lungime totală aproximativă de 38,8 km, din care aproximativ 31,3 km reprezintă drum nou, iar 7,5 km modernizare drum existent sau drum nou. Drumurile de legătură (Etapa II) propuse conform PUG sunt în lungime totală aproximativă de 33,6 km drumuri noi sau modernizare de drumuri existente.
Primăria Cluj-Napoca şi-a asumat realizarea studiilor pentru centura metropolitană. Primul pas a fost licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate, a planului urbanistic zonal şi a proiectului de autorizaţie de construcţie. Jumătate din centura metropolitană este pe raza municipiului Cluj-Napoca, restul pe raza celorlalte comune. Proporţional, fiecare unitate administrativ-teritorială va suporta costul studiului de fezabilitate.
„Primăria Cluj, la fel care toate metropolele europene, nu mai pot gândi în granițele strict administrative prevăzute de lege. Oamenii locuiesc în Florești, Baciu, Apahida, vin și pleacă din Cluj și suntem afectați cu toții dacă nu gândesc integrat”, a adăugat Boc.