Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a participat marți, 17 decembrie 2019, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale din comuna Mintiu Gherlii și ai Companiei de Apă Someș S.A., la evenimentul public prilejuit de darea în folosință a noii rețele de apă potabilă din localitățile Mintiu Gherlii, Petrești și Salatiu.
,,Pornind de la premisa că, în prezent, racordarea la rețelele de utilități nu mai reprezintă un lux, ci o necesitate, un semn al normalității și al decenței, susținem prin toate mijloacele avute la dispoziție acțiunile întreprinse în acest sens de către autoritățile locale.
Cu fiecare nouă racordare sau extindere a rețelei de apă din județ crește numărul gospodăriilor care dețin toalete și dușuri în interiorul locuinței, astfel că îi îndemn pe toți cei care încă nu s-au conectat la sistemul public, deși au această oportunitate, să o facă cu încredere”, a precizat președintele Consiliului Județean. Domnul Alin Tișe.
Noua rețea de apă și canalizare locală este, astfel, preluată și gestionată de către Compania de Apă Someș S.A., operator regional care va asigura și conectarea ei la sistemul centralizat de apă al județului Cluj.
Această investiție, în valoare totală de 21.064.718,29 de lei, TVA inclus, a fost realizată din resurse asigurate de Primăria comunei Mintiu Gherlii, precum și din fonduri nerambursabile. Noul sistem de apă include peste 4.200 metri de conducte de aducțiune, o rețea de distribuție a apei de 12,3 km, un rezervor de apă de 200 mc și un număr total de 760 de branșamente individuale de apă, respectiv canalizare, în toate cele trei localități din comuna, Mintiu Gherlii, Petrești și Salatiu.
Menționăm faptul că această investiție se adaugă uneia similare finalizate anterior pe raza comunei Mintiu Gherlii. Astfel, în vara anului 2018 a fost dată în folosință noua rețea de apă din satele Nima și Bunești, prin care s-a asigurat distribuirea apei potabile către aproximativ 1.500 de persoane.