Municipalitatea, Compania de Transport Public și sectorul cultural din Cluj-Napoca demarează împreună o serie de acțiuni pentru încurajarea și simplificarea folosirii transportului public de către studenții clujeni.
Astfel, începând cu această toamnă, abonamentele CTP pentru studenți nu mai sunt lunare, ci anuale, iar primii 500 de boboci care se abonează la serviciile de transport public local primesc vouchere pentru participarea la evenimente și activități culturale în oraș.
„În timp de administrația și Compania de Transport Public lucrează la simplificarea și eficientizarea procedurilor privind biletele și abonamentele și la îmbunătățirea funcționării generale a transportului public în Cluj-Napoca și zona metropolitană, Divizia de Inovare din cadrul Centrului Cultural Clujean încearcă, de asemenea, să contribuie la îmbunătățirea mobilității urbane în Cluj prin generarea și testarea de idei care vin de la cetățeni, din sectorul academic, din mediul cultural sau din sectorul de afaceri. În plus, credem cu tărie că modul în care traversăm și, în general, folosim orașul, ține în mare măsură și de conștientizare și cultură, nu numai de infrastructură", a declarat Anamaria Vrabie, directorul Diviziei de Inovare Urbană Cluj-Napoca.
Voucherul cultural
Studenții în anul I care își fac abonamente CTP se pot înscrie până la 15 noiembrie 2019 pe https://academiaschimbarii.ro/vouchercultural/ pentru a primi două din cele 1.000 de bilete gratuite la muzee și evenimente culturale.
Voucherul Cultural, o inițiativă a Centrului Cultural Clujean, este un mecanism de creștere a participării culturale adresat unor grupuri specifice din comunitatea locală. Acesta asigură accesul gratuit la evenimente culturale pentru care în mod curent publicul plătește bilet de intrare. Primii 500 de înscriși beneficiază de câte două bilete de acces la activitățile instituțiilor și organizațiilor partenere ale Voucherului.
Parteneri: Casa Tranzit, Fabrica de Pensule, Opera Maghiară Cluj, Opera Națională Română din Cluj-Napoca, Reactor de creație și experiment, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj-Napoca, Zug.Zone, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Parcul Etnografic Romulus Vuia, cărora se vor alătura pe parcurs Filarmonica de Stat Transilvania, Teatrul Maghiar și Muzeul de Artă.
Campania Arta în Mișcare
Pentru a atrage atenția asupra îmbunătățirilor recente ale transportului public, dar și asupra necesității ca cetățenii, la rândul lor, să-și actualizeze înțelegerea și obișnuințele privind transportul în comun, Divizia de Inovare realizează, cu sprijinul Băncii Transilvania, o campanie care implică mai mulți artiști clujeni.
Astfel, între 8 și 11 octombrie, Create.Act.Enjoy va oferi călătorilor o experiență nouă, ce le va re(trezi) dragostea pentru oraș, pentru teatru, dar și pentru transportul în comun. O echipă de actori va acompania studenții pe drumul de acasă sau de la cămin către facultate sau centrul orașului, oferindu-le informații utile sau amuzante despre obiectivele întâlnite pe traseu, despre transportul în comun din Cluj-Napoca și despre utilizarea sistemelor de validare a cardurilor.
O a doua intervenție, inițiată de artiștii Julien Daillere și Zenkő Bogdan, propune un șir de evenimente artistice și culturale, care vor avea loc în interiorul și în jurul unui autobuz, parcat în diferite locuri din oraș.
Identitatea vizuală a campaniei, care poate fi văzută în mijloacele de transport în comun, în spații publice și în mediul online, este construită pe o serie de ilustrații propuse de artistul George Roșu.
Despre Divizia de Inovare Urbană
Campania Arta în Mișcare este inițiată de Divizia de Inovare Urbană din cadrul Centrului Cultural Clujean, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca și al Consiliului Județean. Partener principal: Banca Transilvania.
Divizia de Inovare Urbană din Cluj-Napoca este un program de cercetare-dezvoltare care reunește idei, cunoaștere și resurse din societatea civilă, sectorul academic, sectorul cultural, sectorul de afaceri și administrația publică pentru a propune soluții alternative la provocările strategice ale orașului.
Temele prioritare cu care lucrează Divizia sunt mobilitatea urbană, viitorul muncii, locuirea și reziliența orașelor. Divizia de Inovare Urbană din Cluj-Napoca este o inițiativă a Centrului Cultural Clujean, demarată în 2017 în parteneriat cu Centrul de Inovare și Imaginație Civică al Municipalității. În 2022 Divizia de Inovare Urbană va fi transferată integral în Primăria Cluj-Napoca.
Mai multe detalii pe www.diviziadeinovare.ro