După aerul cu care salută personalul de la I.M.L. Cluj, am impresia că Arsente Bontaş este un vechi angajat al instituţiei, însă aflu rapid că omul a mai fost aici de vreo nouă ori, după ce-a încasat diverse bătăi, în ultimii doi ani – şi cam de la aceeaşi persoană! Omul face spectacol: criză diabetică, lacrimi, fapt care mă determină să cred că o imensă nedreptate îi este făcută acestuia, permanent. Şi-l ascult, gata să-l pun la stâlpul infamiei pe temutul “agresor”! Însă a doua zi „acuzatul” se prezintă, la rândul său, la I.M.L., cu urechea rănită de Bontaş – şi aflu că situaţia se prezintă exact invers!
“Din cauza stresului la care ne supune, soţia e bolnavă de cancer”
Primul lucru pe care-l face Bontaş este să înceapă cu enumerarea bolilor de care suferă: diabet, epilepsie, astm bronşic, hipertensiune, motiv pentru care, de ceva vreme e şi pensionat de boală, la doar 47 de ani! Explică apoi motivul pentru care s-a prezentat luni, 24 august, pentru a noua oară, la I.M.L.:
“Am deja doi ani de zile de când viaţa mea şi a soţiei mele a devenit un infern, din cauza vecinului meu, Traian Neag, un clujean în vârstă de 33 de ani, care s-a mutat în blocul nostru situat în Jucu Herghelie. Zice că-s ţigan şi nu-i place faţa mea – şi de fiecare dată când mă prinde, mă şi bate! Am avut, aşa: mână ruptă, picior rupt, lovituri la ochi şi în alte părţi ale corpului. A zis că nu se lasă până nu mă omoară! Tot din cauza lui, biata nevastă-mea e internată acum, la Oncologie, cu cancer în fază avansată. Asta, din cauza stresului la care am fost supuşi, fiindcă ea n-a rezistat şi s-a îmbolnăvit.” Îşi continuă relatarea, mărturisind că bătăile pe care le-a încasat de la vecin au fost mai mult noaptea sau dimineaţa devreme, la adăpostul întunericului: “Fiind bolnav de diabet, trebuie să ies noaptea ca să mă urinez, la toaleta de afară. Iar el are o uşă separată, mascată, cu vedere spre mine şi când mă vede numa` iese din apartament şi mă pocneşte. Aşa s-a petrecut şi duminică dimineaţă. Când am ieşit la WC-ul din curte: ne-am întâlnit faţă-n faţă. Nu i-am zis nimic şi mi-a ars un pumn între coaste, m-a târât pe jos şi, cum îmi ţineam telefonul, mi l-a luat din mână şi mi l-a trântit! Noroc de faptul că am avut mapă, nu s-a spart, doar mi s-a ciobit puţin ecranul… N-am sunat la salvare, pentru că n-aveam bani ca să mă întorc – şi nici însoţitor, în caz că făceam pe traseu o criză diabetică. Au venit însă rapid jandarmii de la Gherla, le-am arătat juliturile de la genunchi, iar pe el l-au amendat. După ce au plecat mi-a zis din nou: pentru amenda asta, să ştii că te omor, ţigane!” .
Bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii şi se întoarce, curând, cu un certificat în care medicii i-au recomandat trei zile de îngrijiri.
Explică apoi Arsene, împăturindu-şi metodic certificatul, înainte de plecare: “Merg acasă, îmi fac tratamentul şi mâine merg la poliţie să fac plângere pe numele vecinului, fiindcă de data asta a sărit serios calul!”
Neag: “Individul e un bolnav psihic, cu internări la Psihiatrie”!
A doua zi, marţi 25 august apare, cu urechea rănită, însuşi “agresorul” lui Arsente Bontaş, un tânăr cu aspect îngrijit. Aflu, de la acesta, curând, că e familist – cu soţie şi copil mic – şi, de asemenea, absolvent al unei facultăţi de management din Cluj-Napoca.
Începe să-mi povestească, apoi, întreaga tărăşenie cu Arsente, fericit că i se ia, parcă, o mare povară de pe suflet: ”În primul rând trebuie să precizez un lucru: vecinul meu bea enorm, în ciuda bolilor sale, pe când eu nu beau deloc! El e localnic, eu sunt din Cluj Napoca, fiind pe cale să-mi termin o casă frumoasă, în zonă, la care lucrez de ceva vreme. Şi locuim aici, în chirie, doar ca să fim mai aproape de soacra mea, care ne mai îngrijeşte din când în când şi copilaşul… Referitor la mine, e supărat pentru că nu-l bag deloc în seamă şi permanent strigă că am venit de la Cluj ca să fac aici legea… Ori, eu n-am cum să-l iau în seamă, omul a fost internat la Psihiatrie şi de vreo două ori s-a îmbătat şi a ieşit pe uliţă în pielea goală… Pe deasupra, are vreo şase amenzi pentru alarmarea poliţiei şi a ambulanţei, fără motive temeinice! De asemenea, de fiecare dată când ne vede, ne înjură şi ne filmează cu telefonul mobil.“
Nu apucă să-şi termine bine fraza şi omul este poftit în cabinetul de consultaţii. Se întoarce rapid, cu un certificat în care medicii i-au recomandat patru zile de îngrijri, pentru urechea rănită, cu o zi mai mult decât adversarul său…
Îl întreb în ce împrejurări a avut loc cea mai recentă încleştare dintre ei, la care Neag îmi răspunde, cu promptitudine: “Duminică dimineaţă m-am trezit mai devreme, ca să merg la pescuit împreună cu socrul. Aflat pe coridor, Arsente ăsta a ieşit în faţa mea şi, fără să zică vreun cuvânt, m-a îmbrâncit. Eu m-am apărat, cum era şi normal, dar telefonul meu, în valoare de 1.200 de lei, deşi îl ţineam bine, mi-a căzut pe ciment, făcându-se praf. Atunci el a sărit şi mai tare la mine, m-a prins de cap şi mi-a zgâriat şi urechea stângă, cu ghearele. Am contactat, cu acelaşi prilej, o contuzie la genunchi şi alte julituri pe faţă, de la cum m-am înfruntat cu el, pe jos. Acuma m-am prezentat şi eu la I.M.L., la îndemnul expres al poliţiei, fiindcă şi ei sunt exasperaţi de câte face individual ăsta!” Îl întreb cum a fost şi cu ocazia celorlalte scandaluri ale lor. Îmi răspunde, cu solicitudine şi la această întrebare: “De fiecare dată când a mai avut ciocniri – cu mine sau cu alţii – poliţia n-a luat în considerare mărturia lui, nu de alta dar de câteva ori s-a chiar autoflagelat – şi au fost martori la aceste gesturi ale lui! Însă, acum, lucrurile au mers prea departe, aşa că trebuie să îl chem la Tribunal! Am familie, copil, trebuie să muncesc şi să le pun mâncare pe masă, ori, prin evenimentele pe care le provoacă, mă obligă să-mi tot iau zile libere de la muncă, otrăvindu-mi, practic, viaţa. Să nu vă mai spun cum de multe ori m-am trezit că vine cu vuvuzeaua la uşă şi-mi sperie copilul când doarme, de nu-i mai bun micuţul, de nimic, ore în şir…”
Apoi, realizând că mai are o mulţime de lucruri de făcut în ziua respectivă, tânărul salută, cu respect – după care părăseşte, grăbit şi preocupat, sediul instituţiei medicale clujene.