Peste 50 de studenți la Facultatea de Medicină Veterinară (FMV) din cadrul USAMV Cluj-Napoca vor participa sâmbătă, 6 iulie 2019, la o acțiune caritabilă destinată animalelor fără stăpân (căței și pisici), aflate în îngrijirea asociațiilor pentru protecția animalelor.
Spitalul Clinic al FMV nu se află la prima acțiune destinată comunității, iar reprezentanții acestuia explică și beneficiile inițiativei din 6 iulie:
”Dorim să sprijim comunitatea, dar vizăm și beneficiile acestei inițiative – control al înmulțirii animalelor fără stăpân, ajutorul pentru familiile cu venituri mici, reducerea numărului de animale care sunt abandonate (pui sau datorită unui comportament nedorit/agresiv), limitarea cazurilor de abuz împotriva animalelor, reducerea incidenței unor afecțiuni medicale frecvente la animalele nesterilizate (tumori mamare sau de prostată, piometru, boli cu transmitere sexuală), prevenirea vagabondajului și a luptelor între masculi, reducerea animalelor din adăposturi/ecarisaj și, implicit, reducerea costurilor suportate de către comunitate, scăderea cazurilor de eutanasie pentru animalele fără stăpân care nu sunt adoptate sau suferă de afecțiuni costisitoare, precum și reducerea cazurilor de persoane atacate de câini agresivi fără stăpâni”, a precizat prodecanul Facultății de Medicină Veterinară, Conf. dr. Cosmin Peștean.
Astfel, sâmbătă, începând cu ora 8.00, la Spitalul Clinic al FMV, echipe de câte trei studenți de la cele trei linii de predare (română, engleză, franceză) vor începe acțiunile de sterilizare, sub supravegherea și supervizarea cadrelor didactice și a medicilor. Studenții sunt în anul al VI-lea de studiu, iar după o săptămână își vor finaliza studiile la universitatea noastră.
Au fost stabilite programări pentru aproximativ 40 de căței și pisici în vederea sterilizării, dar vor fi primite și animale în afara protocolului agreat cu asociațiile pentru protecția animalelor.
Accesul auto în campus se face doar pe la poarta principală, din Calea Mănăștur nr. 3-5, iar fără autoturisme se poate intra și pe la poarta nr. 2, de pe str. Govora.