coral

Un accident grav s-a produs joi pe strada Aurel Vlaicu Nr. 19 din Cluj-Napoca. Trei mașini au fost implicate în accidentul de pe Aurel Vaicu, iar în urma accidentului o fată a rămas încarcerată, însă pompierii au acționat rapid și au reușit să o scoată pe tânără.

coral

„Din primele date, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe strada Aurel Vlaicu, dinspre zona centrală înspre strada Traian Vuia, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula pe sensul opus de mers.
În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate, intrând în coliziune cu alte două vehicule.

În urma evenimentului, doi dintre conducătorii auto au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.

Pompierii au fost solicitați pentru a descarcera tânăra de doar 20 de ani.

„Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 16.00, fiind dislocate pentru gestionarea situației urgență două autospeciale și două echipaje SAJ.
LA fața locului au găsit autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea au găsit o femeie încarcerată.
S-a acționat cu mijloacele și echipamentele de descarcerare pentru tăierea elementelor de caroserie, asigurarea accesului la victimă și extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite.
Tânăra, de cca 20 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate, aceasta era în stare de conștientă, era cooperantă, iar la evaluarea primară prezenta suspiciuni de fracturi și alte traumatisme.
O altă femeie, de cca 40 de ani, a primit primul ajutor calificat și a fost transportată de asemenea la spital”, a transmis ISU Cluj.

 

coral