Un accident grav a avut loc în localitatea Fizeșu Gherlii. Trei persoane au fost transportate la spital în urma incidentului.
O mașină a ieșit de pe partea carosabilă în urma impactului. Doi bărbați au fost blocați în mașini.
În urma accidentului, victimele au fost transportate la spital.
„O autospecială, un echipaj SMURD și două SAJ au fost alertate, în jurul orei 9.30, pentru a gestiona o situație de urgență generată în urma unui accident rutier produs pe raza localității Fizeșu Gherlii.
Pompierii au găsit două autoturisme avariate, dintre care unul ieșit în afara părții carosabile, și doi ocupanți blocați în acestea. S-a acționat imediat pentru deblocarea portierelor și extragerea victimelor, folosind accesoriile speciale, astfel încât să nu fie agravate posibilele leziuni suferite.
Cele două persoane, respectiv doi bărbați în vârstă de cca 80 de ani, au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ pentru a fi transportate la spital. De asemenea, un al treilea bărbat a fost consultat și transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Toți erau conștienți și cooperanți”, a transmis ISU Cluj.