coral

Un accident teribil a avut loc în cursul zilei de ieri pe DN 52, județul Teleorman, la ieșirea din orașul Alexandria spre Furculești. În urma evenimentului tragic, mai multe persoane și-au pierdut viața, iar o tânără se lupta între viață și moarte. A fost nevoie de intervenția rapidă a unui elicopter SMURD.

coral

Potrivit primelor informații oferite de autorități, accidentul ar fi fost provocat de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, care ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat din plin într-un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani. În urma impactului, ambii șoferi au suferit leziuni grave, care s-au dovedit a fi incompatibile cu viața.

Din păcate, în ciuda eforturilor uriașe de a-I salva, medicii au fost nevoiți să declare decesul celor doi bărbați. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, dar și un echipaj de descarcerare, o mașină de stingere, o autospecială de transport persoane și victime multiple.

Ulterior a fost solicitat și un elicopter SMURD care a venit în ajutor pentru transportul persoanei supraviețuitoare, o tânără în vârstă de 16 ani.Aceasta prezenta dureri cervicale, aflându-se într-o stare gravă. Copila a fost transportată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.

Autoritățile au mai dezvăluit că unul dintre bărbații decedați lucra în București ca jandarm, acesta întorcându-se spre casă.

coral