coral

Un accident rutier s-a produs pe strada 1 Mai din Dej, județul Cluj, în care au fost implicate o mașină și un TIR.

coral

Incidentul a fost soldat cu două victime, care au fost transportate de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Este vorba de un bărbat de 59 de ani și o femeie în vârstă de 66 de ani.

„Accident rutier pe strada 1 Mai din municipiul Dej

Conducătorul unui ansamblu de vehicule, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Oradea, care se deplasa pe strada 1 Mai, din municipiul Dej, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat 59 de ani, din comuna Târlișua, județul Bistrița-Năsăud, care s-ar fi pus în mișcare cu intenția de a pătrunde pe banda a 2-a a sensului de mers.

În urma evenimentului, bărbatul de 59 de ani și o femeie de 66 de ani, din municipiul Dej, pasageră drepta-față în autoturism, au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

coral