coral

A avut loc un accident în localitatea Viișoara, județul Cluj. În urma acestuia mai multe persoane, printre care și un bebeluș, au fost transporate la spital.

coral

Un șofer de 72 de ani, din comuna Ceanu Mare, se afla pe marginea drumului, pe sensul de mers Câmpia Turzii spre Tritenii de Jos, și a vrut să întoarcă mașina. În timpul manevrei, acesta a intrat pe stradă și a fost lovit de o altă mașină, condusă de o tânără de 29 de ani.

Victimele accidentului au fost transportate la spital

„În urma evenimentului, două femei de 26, respectiv 50 de ani şi o minoră de 5 luni, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 72 de ani, precum şi conducătoarea auto de 29 de ani, au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.

 

coral