Un accident a avut loc pe centura Gherla, la Bunești, în urma căruia doi copii au ajuns la spital.

Doi copii, cu vârste de 8 și 15 ani, au ajuns luni seara la spital la Cluj, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier.

Din primele informații, luni, în jurul orei 19.15, un șofer de 52 de ani, stabilit în Franța, care circula pe varianta ocolitoare a municipiului Gherla, spre Dej, nu s-ar fi asigurat corespunzător în momentul în care a efectuat un viraj la stânga, pentru a coborî în Bunești și a tăiat calea unui autoturism care circula din spate, pe același sens de mers și care se angajase în depășire, scrie Gherla Info.

Cele două autovehicule au intrat în coliziune. Doi copii, aflați în mașina care depășea, condusă de un șofer din Constanța, au fost răniți.

Minorii au fost preluați de echipajele medicale sosite la locul accidentului și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe – Spitalul Clinic de Urgență pentru copii din Cluj-Napoca.

Polițiștii i-au testat pe cei doi șoferi  pentru alcool, iar aparatul a indicat valoarea zero în ambele cazuri.

CITEȘTE ȘI:

Accident în centrul orașului Huedin! Un biciclist a fost lovit MORTAL de un TIR