Aeroportul internaţional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca este primul din ţară şi printre puţinele din Europa în care călătorii nu mai trebuie să scoată pentru controlul de securitate lichidele şi aparatele electronice din bagajele de mână, ca urmare a achiziţionării unor echipamente de scanare mai performante, potrivit Agerpres.
"Această facilitate extraordinară pentru pasageri vine ca urmare a achiziţionării echipamentelor de scanare standard C3 cu o capacitate avansată şi rapidă de procesare a bagajelor, determinând reducerea timpului de aşteptare pentru pasageri la efectuarea controlului de securitate. De joi, pasagerii pot să îşi ducă apă şi suc şi să nu le mai cumpere din aeroport, unde sunt foarte scumpe. Nu este limită de cantitate. Totodată, au fost achiziţionate şi echipamente de scanare a bagajelor de cală de tip CTX, cu un nivel superior de detectare a explozibililor", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, directorul general al aeroportului clujean, David Ciceo.
El a mai spus că această realizare a fost posibilă în urma cooperării dintre aeroportul clujean, Brigada Antitero a SRI, care asigură controlul de securitate, şi Autoritatea Aeronautică Română.
David Ciceo a mai spus că echipamentele de securitate au fost achiziţionate cu finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, în valoare de 42,4 milioane de lei, din care 28,2 milioane de fonduri europene, iar restul de la bugetul de stat.
De asemenea, aeroportul clujean a achiziţionat echipamente de ultimă generaţie pentru situaţii de urgenţă, cu fonduri nerambursabile. Este vorba de două autospeciale PSI, una de intervenţie rapidă, 100 de tărgi pat, 10 costume aluminizate şi patru defibrilatoare.