Senatoarea AUR Diana Șoșoacă a fost exclusă din partid, în urma unor acțiuni de indisciplină. Propunerea fost făcută de Claudiu Tîrziu și Sorin Lavric pentru pozițiile adoptate de senatorul Diana Șoșoacă în interiorul AUR, dar și în exteriorul acestuia.
Deputatul AUR de Cluj este de părere că lipsa voinței senatoarei de a lucra în echipă a fost motivul principal al retragerii sprijinului politic din partea partidului.
Citește mai multe:
Diana Şoşoacă, EXCLUSĂ din partidul AUR: „E o decizia luată la capătul unui lung şir de întâmplări”
Deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa, a declarat în exclusivitate pentru Gazeta de Cluj că Diana Șoșoacă este un om bun, capabil, însă demonstrează o incapacitate sau o lipsă de voință de a lucra în echipă.
„Îmi pare sincer rău că s-a ajuns în punctul retragerii sprijinului politic din partea AUR pentru doamna senator Șoșoacă. Dânsa mi s-a părut, și cred că este, un om bun, capabil, cu multe realizări pozitive, însă, se pare, cu o incapacitate sau lipsă de voință de a lucra în echipă”, a declarat Alin Coleșa.
Șoșoacă a exagerat
„De-a lungul ultimelor luni am întâlnit mulți oameni entuziaști de discursul și acțiunile dânsei, dar cel puțin la fel de mulți deranjați și îndepărtați de modul de acțiune al ei. Doamna Șoșoacă este senator, ca atare am văzut-o destul de rar, în general la ședințele comune – de plen sau de grup parlamentar. Acolo s-a comportat bine, colegial. În spațiul public însă, de multe ori a exagerat. Totuși, nu cred că greșelile involuntare au fost principalul motiv al retragerii sprijinului politic, ci lipsa de voință în a acționa în echipă, conform unei strategii constructive și a unei conduite necesare în actuala conjunctură”, a subliniat deputatul AUR de Cluj.
Alin Coleșa a asigurat cetățenii că în partidul AUR există o reală libertate de a acționa conform celor 4 piloni, conform conștiinței, dar nu haotic, ci potrivit unei strategii de echipă.