Având în vedere că rata de incidență cumulată a cazurilor Covid- 19 în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3/1000 locuitori în comunele Căianu, Ciurila, Gilău și Mănăstireni, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a aprobat astăzi Hotărârea nr. 69, prin care s-a dispus ca începând cu data de 29.10.2020, ora 00.00, pe o perioadă de 14 zile, să fie aplicate următoarele măsuri, pentru implementarea prevederilor H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României:

1️⃣ se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;
2️⃣ organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
3️⃣ activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
4️⃣ activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități; 
5️⃣ pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 3 și 4 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
6️⃣ prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber (terase);
7️⃣ nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
8️⃣ activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

➡️ De asemenea, s-a aprobat Hotărârea nr. 70, prin care s-a modificat funcţionarea unităţilor de învățământ din județ, ca urmare a schimbării situației epidemiologice, după cum urmează:
 
1️⃣ începând cu data de 29.10.2020, trecerea la scenariul 3 de funcționare pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza următoarelor comune: Căianu, Ciurila, Gilău, Mănăstireni.

2️⃣ începând cu data de 27.10.2020, trecerea la scenariul 2 de funcționare pentru Școala Gimnazială Viișoara, Comuna Viișoara.