Diferența dintre un parior de succes și unul care pierde bani lună de lună nu este făcută numai de cunoștințele despre sport, ci în special de felul în care sunt analizate evenimentele pe care se pariază.
Fiecare sport are particularitățile lui, deci și analizele au structuri diferite în funcție de disciplina aleasă. Aproximativ 90% dintre pariori mizează pe fotbal, drept pentru care credem că ar fi interesant să prezentăm cum analizează câștigătorii o partidă din „sportul rege”.
Cei care obțin profit din pariuri au un numitor comun: sunt atenți la toate elementele care ar putea influența ce se întâmplă într-un meci: scorul la pauză sau scorul final, numărul de cornere, numărul de cartonașe galbene, eliminările etc. Ei nu mizează niciodată pe selecții care țin exclusiv de noroc, cum ar fi echipa are primul aut, echipa care faultează prima, scor par/impar, pentru că niciun model de analiză nu poate ajunge la o concluzie elocventă în acest sens.
Tipsterii care postează în rubrica pontul zilei, pe site-urile de pronosticuri, își argumentează deseori sugestia printr-o analiză sumară a meciului, în câteva rânduri. Acesta este motivul pentru care pariorii care se inspiră din respectivul pont trebuie să analizeze, la rândul lor, meciul, de la A la Z.
O analiză aprofundată are în vedere următoarele elemente:
- Valoarea echipelor care se întâlnesc. Punctul de plecare este reprezentat de buna cunoaștere a celor două combatante. Pozițiile din clasament sunt relevante până la un punct, pentru că se poate ca, într-o anumită conjunctură, o echipă mai puternică să fie mai jos decât una mai slabă în ierarhia competiției.
- Poziția în clasamentul formei. Forma sportivă este un factor important. Dacă echipa A vine după cinci meciuri fără înfrângere, din care a câștigat patru, iar echipa B vine după cinci înfrângeri consecutive, este de la sine înțeles că prima echipă are un argument solid pentru un rezultat pozitiv. Ultimele rezultate sunt relevante pentru meciurile din competițiile interne. Într-o confruntare dintre o echipă din Spania și una din Luxemburg sunt mai puțin importante, pentru că cele două formații au întâlnit adversari de calibru net diferit.
- Pozițiile în clasamentele detaliate. Sunt mai importante decât pozițiile din clasamentul general, pentru că sunt unele echipe care joacă foarte bine în acasă și foarte slab acasă, sau invers. De exemplu, FK Csikszereda, din Liga a 2-a, era neînvinsă pe teren propriu după primele șapte meciuri în acest sezon, iar în deplasare avea șapte înfrângeri din opt posibile.
- Motivația. Deseori auzim declarația „adversarul și-a dorit mai multe victoria”. Determinarea din teren completează valoarea, sau compensează inferioritatea valorică, iar ea este dată de motivație. Facem abstracție de derby-urile locale sau de rivalitățile istorice, în care fiecare echipă intră cu ambiția de a câștiga. În funcție de momentul sezonului sau de competiție, una dintre combatante poate avea o motivație mai mare decât cealaltă, cum ar fi să lupte pentru îndeplinirea unui obiectiv sau, din contră, să își fi îndeplinit deja obiectivul pentru respectivul sezon.
Trebuie avut în vedere contextul calendarului competițional. Dacă urmează un meci mai important, o echipă poate odihni mai mulți titulari obișnuiți, cum este cazul lui CFR Cluj, înaintea meciurilor din Europa League. Acest factor este tangențial și cu frecvența jocurilor. Echipele care au meciuri din trei în trei zile rotesc jucătorii, mai ales la noi.
- Statistica meciurilor directe. Nu trebuie să ne bazăm exclusiv pe statistică, dar nici nu e bine să o ignorăm, pentru că istoria se repetă și în fotbal. Rezultatele din confruntările directe pot fi atipice raportat la celelalte rezultate făcute de cele două echipe într-un sezon, iar asta trebuie să dea de gândit. Analiza trebuie detaliată, în sensul studierii rezultatelor din confruntările directe jucate pe terenul echipei care are statut de gazdă și în meciul pe care pariorul dorește să mizeze.
- Echipe probabile și absenți. Acest punct poate fi mai avansat ca importanță în cazul în care una dintre echipe are multe absențe, sau îi lipsesc 1-2 jucători foarte importanți. De asemenea, contează dacă respectivele absențe scad din forța apărării, a liniei de mijloc sau a atacului. La fel de important este de văzut care sunt titularii și care sunt jucătorii ce pot intra pe parcursul jocului. Mulți ignoră băncile de rezerve, dar o echipă care are rezerve de valoare apropiată cu titularii are un atu în fața uneia cu banca slabă sau cu juniori pe bancă, din cauza numărului mare de accidentați din lotul de seniori.
- Terenul pe care se joacă. Este un factor important, raportat la stilul de joc al echipei. Suprafață de joc proastă dezavantajează echipele tehnice, care pasează la firul ierbii. Caz concret: Universitatea Craiova a avut dificultăți în acest sezon pe „Ion Oblemenco”, din cauza gazonului aproape impracticabil, dar a „zburdat” contra lui Dinamo, pe gazonul neted de la Turnu Severin. Starea suprafeței de joc este influențată și de precipitații. Valorile sunt nivelate pe un teren îmbibat cu apă.
7 Arbitrul. Numele arbitrului este important mai ales pentru pariurile pe număr de cartonașe. Dacă este un fluieraș cu o medie mare de „galbene” acordate în sezonul respectiv, se merge mai departe cu analiza și se vede dacă cele două echipe sunt în topul celor indisciplinate.
- Starea de spirit. Moralul echipei nu este construit doar prin rezultate bune pe terenul de joc. Contează și dacă jucătorii sunt cu banii la zi, sau dacă este armonie între ei și antrenori. Unele rezultate sunt inexplicabile pentru un parior care nu știe, de exemplu, că un antrenor a pierdut vestiarul. Tot ce se întâmplă în culise se reflectă pe terenul de joc.