coral

Procurorii DNA l-au trimis în judecată vineri, 28 mai, pe Gheorghe Isai, auditor în cadrul Camerei de Conturi Cluj, pentru infracțiunea de luare de mită, se arată într-un comunicat transmis de instituția anticorupție și citat de G4Media. Isai și un om de afaceri au fost trimiși în judecată în stare de libertate.

coral

Gheorghe Isai este acuzat că, în timpul unui control la Primăria Turda, ar fi luat mită un ponton în valoare de 28.000 de lei de la doi oameni de afaceri, pentru a întocmi un raport mai „blând” despre proiectul pe care aceștia îl derulau cu administrația locală.

Potrivit rechizitoriului, Isai Gheorghe a fost desemnat, în 2013, să efectueze un control la Primăria municipiului Turda, ce a inclus printre obiective și executarea contractului „Extindere și reamenajare parc zoologic și de agrement Turda, județul Cluj”.

Pentru a încadra diferitele nereguli constatate la execuția proiectului doar la categoria abateri, în condițiile în care unele dintre ele puteau face obiectul unor sesizări penale, inculpatul ar fi primit de la doi oameni de afaceri cu titlu de mită un ponton. Conform rechizitoriului, în raportul de control în care s-a stabilit un prejudiciu la bugetul de stat în sumă de 1.847.305 lei, se făcea referire, printre altele, la decontarea unor articole înscrise în situații de plată privind realizarea de clădiri la care lucrările nici nu fuseseră începute, situație care ar fi impus sesizarea organelor de urmărire penală.

Folosul necuvenit a fost remis de martori inculpatului la instigarea omului de afaceri, inculpat în prezenta cauză care, la vremea respectivă, era administratorul unei societăți comerciale, membră a asocierii care adjudecase inițial realizarea obiectivului menționat anterior. Comunicat DNA: În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 

coral