După ce societatea Napoca SA a reziliat contractul cu Primăria Florești în urma repetatelor atenționări cu privire la eventuale sancțiuni al primarului Pivariu, șantierul a fost preluat de către Primăria Florești pentru conservarea acestuia până la organizarea unei noi licitații.
Pentru a se evita eventuale accidentări, autoritățile locale au împrejmuit șantierul, urmând a se face o evaluare a stadiului construcției.
“În această după masă am finalizat procesul de preluare a șantierului de pe strada Eroilor. Începând de azi, acesta a reintrat în custodia Primăriei Florești!
Ne cerem scuze pentru ambuteiajele create, dar securitatea floreștenilor primează și din acest motiv, de îndată ce am preluat șantierul, am trecut la securizarea lui, demers care a generat disconfortul participanților la trafic.
În cursul după-amiezii și pe parcursul următoarelor zile vor fi luate o serie de măsuri urgente menite să rezolve o parte dintre neregularitățile semnalate și de mulți dintre dumneavoastră cu privire la trasarea trecerilor de pietoni și montarea indicatoarelor adecvate de circulație. În același sens și pentru ca această zonă să nu mai fie o acumulare de noroi și murdărie vom reabilita trotuarele, vom amenaja intrările în zonele adiacente străzii Eroilor și vom elimina gropile în care se acumula apa. De asemenea, de câte ori va fi necesar, strada va fi măturată și spălată cu utilaje speciale
.Următoarea etapă în ceea ce privește acest șantier este obținerea unei evaluări tehnice cu privire la stadiul lucrărilor realizate de fostul constructor, după care vom trece la o nouă licitație pentru reluarea lucrărilor.
Fac apel, încă o dată, la înțelegerea dumneavoastră și vă rog să imi semnalizați orice situație pe care o identificați în ceea ce privește traficul pe acest tronson.
Vă vom ține la curent cu evoluția privind acest șantier.“, a transmis Bogdan Pivariu pe pagina sa de socializare.