coral

După o amplă investigație care a durat câteva luni, Organizația Mondială a Sănătății crede că a identificat originea coronavirusului. Mai exact, specialiștii OMS au constatat că, cel mai probabil, sursa pandemiei ar fi fermele de animale sălbatice din China.

Cum a apărut de fapt pandemia de coronavirus

Potrivit lui Peter Daszak, care a făcut parte din echipa OMS care a făcut investigațiile, se pare că multe dintre fermele menționate sunt situate în sudul Chinei, în provincia Yunnan. Acestea furnizau probabil animale vânzătorilor din piața fructe de mare Huanan din Wuhan, unde au fost descoperite primele cazuri de coronavirus.

Se pare că unele dintre aceste animale sălbatice ar fi putut fi infectate cu SARS-CoV-2 de la lilieci din zonă. Potrivit OMS, concluziile vor fi prezentate într-un raport în următoarele săptămâni, informează Live Science.

OMS, despre originea virusului

În luna ianuarie, o echipă de experți a OMS s-a deplasat în China pentru a investiga modul în care a început pandemia. De la debutul acesteia, s-au răspândit mai multe teorii ale conspirației, cu privire la originea virusului, printre care și faptul că virusul a scăpat dintr-un laborator din Wuhan. Cu toate acestea, cei de la OMS au respins această ipoteză.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că coronavirusul provine de la lilieci și a ajuns la oameni, probabil printr-o specie intermediară. Exact la această teorie a ajuns și OMS, precum că virusul a trecut probabil de la liliecii din sudul Chinei, la animale din fermele menționate și apoi la oameni.

Proiectul promovat de guvernul chinez

Potrivit specialistului OMS, fermele de animale sălbatice fac parte dintr-un proiect promovat de către guvernul chinez de aproximativ 20 de ani ca să ajute populația rurală să iasă din sărăcie și a închide diviziunea rural-urbană. Cu toate acestea, autoritățile chineze au închis aceste ferme în luna februarie 202, cel mai probabil pentru că guvernul credea că au legătură cu transmiterea virusului de la lilieci la oameni.

„Ei iau animale exotice, cum ar fi zibete, porci spinoși, pangolini, câini raton și șobolani de bambus, pe care le cresc în captivitate. Cred că SARS-CoV-2 a intrat pentru prima dată în oamenii din China de Sud. China închide aceste piețe pentru un motiv. Și anume, probabil că au crezut că aceasta este calea cea mai probabilă de transmitere, ceea ce va concluziona și raportul OMS, a adăugat Daszak, potrivit sursei citate.

Nu se știe ce animal a transmis virusul de la lilieci la oameni

În multe dintre fermele menționate sunt crescute astfel de animale care pot transmite coronavirusuri la oameni, precum zibete, pisici sau pangolini. De asemenea, o mare parte din ele sunt situate în provincia Yunnan din sudul Chinei sau în apropierea acesteia, unde cercetătorii au descoperit anterior un virus al liliecilor care este similar în proporție de 96% cu SARS-CoV-2, conform NPR. Cu toate acestea, experții OMS nu știu încă ce specie de animal a transmis virusul de la lilieci la oameni.

coral

coral