coral

Ministrul Muncii a făcut anunțul momentului pentru români. După ce s-a anunțat scumpirea energiei și a gazelor, oficialul a venit cu vești bune pentru cetățeni. Vor primi de șase ori mai mulți bani de la stat.

coral

Raluca Turcan a făcut anunțul mult așteptat de români. Aceasta a precizat că cetățenii vor primi ajutor din partea statului, după ce s-a anunțat scumpirea energiei și a gazelor.

Raluca Turcan a anunțat că statul va oferi ajutor românilor cu venituri mici pentru a-și plăti facturile la energie și gaze pe perioada sezonului rece, iar subvenția va fi de șase ori mai mare decât este în prezent.

Plafonul care fost stabilit este de 1.450 de lei pentru o persoană singură și 810 pentru membru de familie, însă se află încă în discuție.

”Întrucât pe tipuri de energie avem tipuri diferite de referință – și în același timp în funcție de nivelul de venit – compensarea se face invers proporțional, între 10% și 100%. Pentru un pensionar cu pensia minimă socială, de exemplu, dacă ajutorul de încălzire pe legislația în vigoare era de 100 de lei pe întregul sezon rece, pe Legea consumatorului vulnerabil pe tot anul – sezon rece plus extrasezon – sprijinul din partea statului va fi de peste 600 de lei, deci de șase ori mai mare.

Cei cu veniturile cele mai mici beneficiază de compensarea cea mai mare.

Plafonul pe care noi l-am stabilit – încă în discuție – este de 1.450 lei pentru o persoană singură și 810 lei pentru membru de familie. Am avea în total aproximativ 500.000 de gospodării care vor fi sprijinite.”, a precizat ministrul.

Va avea loc prima întâlnire la

Platul Victoriei, după creșterea prețurilor la gaze și reclamațiile privind modificarea contractelor și facturilor uriașe. Premierul Florin Cîțu a precizat că se caută soluții, iar ministrul Energiei a avertizat că încep controalele la furnizori.

coral