Aproape 40% din populația municipiului Cluj-Napoca s-a vaccinat deja împotriva COVID-19.
Primarul Emil Boc a precizat că 125.000 de oameni din Cluj-Napoca s-au vaccinat până marți, 20 aprilie, din cei 324.576 de locuitori existenți. Statistica arată că 38,5% din populație este vaccinată.
”125.000 din cei 214.100 de oameni deja vaccinați în județ sunt din municipiul Cluj-Napoca. Acest lucru arată încă o dată modul în care clujenii au reușit și reușesc să țină pasul vremurilor”, a precizat primarul Emil Boc.
Zilnic, în județ se imunizează circa 4500 de oameni. În acest ritm, până în iunie Clujul va depăși pragul de 60% populație vaccinată.
Acum, Clujul este pe primul loc în țară în privința numărului de persoane vaccinate.