Anul trecut, Primăria municipiului Cluj-Napoca a atribuit companiei Astra Vagoane Călători un contract pentru livrarea a 24 de tramvaie noi. Valoarea contractului se ridică la 36,6 milioane de euro.

Primăria Cluj-Napoca anunţa că singura ofertă primită a fost cea de la producătorul arădean de material rulant. Șase tramvaie ar urma să ajungă la Cluj la finalul anului 2019, restul la finele lui 2020.

Ne bazăm pe aceste fonduri (n.red. europene), avem investiții masive în modernizarea transportului în comun. Am semnat un contract pentru achiziția a 30 de autobuze electrice din fonduri europene, 12 au venit la Cluj, 4 sunt deja în circulație, 8 sunt în probe, restul de 19 autobuze vor veni până la sfârșitul lunii iunie.

Un contract important este achiziția a 24 de tramvaie. Câștigătorul licitației este Astra Vagoane de la Arad care va furniza anul acesta 6 tramvaie și până la sfârșitul anului viitor sperăm să avem cele 24 de tramvaie furnizate astfel încât să nu mai avem tramvaie vechi în Cluj.

Un alt contract important este cel de achiziție privind 50 de troleibuze. Cu acest contract, încheiem capitolul privind modernizarea flotei de transport în comun”, au declarat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

Aceștia mai spun că municipalitatea a semnat contracte de peste 115 milioane de euro din fonduri europene.

Mai dorim să mai pregătim proiecte de încă 200-250 de milioane de euro. O sumă totală de peste 420 de milioane de euro încercăm să atragem din fonduri europene”, au mai precizat aceștia.

Sursa: monitorulcj.ro