Primăria Cluj-Napoca anunță următoarele modificări de circulație, încă din acest sfârșit de săptămână, pentru buna desfășurare a „TIFF.20”:
– vineri, 23 iulie 2021 – închiderea circulaţiei rutiere, între orele 20.30 – 23.30 (când situaţia o impune) pe strada Napoca, Piaţa Unirii (latura de sud şi est), strada Universităţii, B-dul Eroilor, precum și restricționarea circulației rutiere pe banda doi și trei de pe latura de est a Pieței Unirii, în intervalul orar 17.30 – 23.00 (când situația o impune).
– sâmbătă, 31 iulie 2021 – închiderea circulaţiei rutiere între orele 20.30 – 23.30 (când situaţia o impune) pe strada Napoca, Piaţa Unirii (latura de sud şi est), strada Universităţii și B-dul Eroilor.
– în perioada 24 – 30 iulie 2021 și în 1 august 2021 – închiderea circulaţiei rutiere, între orele 21.30 – 23.30 (când situaţia o impune), pe strada Napoca, Piaţa Unirii (latura de sud şi est), strada Universităţii și B-dul Eroilor.