coral

Deputatul AUR Alin Coleșa, care încasează lunar sume din cufărul statului care adunate ajung la o valoare de aproximativ 10.000 de euro, le transmite clujenilor mesaje delirante din excursiile pe care le face prin diferite colțuri ale lumii.

Cu un fals patriotism și un limbaj de lemn tipic școlii de Moscova, deputatul care nu va mai prinde un alt loc în Parlament își hipnotizează urmăritorii paginii sale de facebook cu o postare delirantă despre credință, despre patrie, despre onoare, lasănd, la final, să răsară mesajul anti-european și pro-Putinist al patidului de trădători pe care îl reprezintă.

"Câteva gânduri după un pelerinaj la Țara Sfântă

Principalul câștig al unui pelerinaj în Țara Sfântă este simțirea și vederea fizică a locurilor natale ale Domnului Hristos, a locurilor unde s-a format Biserica Creștină.

Aceste locuri sunt chiar reale! Acolo unde s-au făcut săpături arheologice, toate zicerile Sfintei Scripturi și ale Sfânta Tradiții s-au confirmat. Personajele și locurile credinței noastre sunt reale, fizice, palpabile!

Numărul și densitatea lor sunt impresionante. Amintesc doar de Nazaret (Buna Vestire, Izvorul Maicii Domnului), Cana Cana Galilei, Marea Galilei (casa lui Petru, înmulțirea pâinilor), Capernaum, Muntele Fericirilor, Betleem (Nașterea Domnului, grotele magilor și ale păstorilor și ale popasurilor Maicii Domnului), Ierihon, Muntele Carantaniei (ispitirilor), Sicomorul lui Zaheu, Iordanul.

Bineînțeles, Ierusalimul – cu Drumul Crucii (Via Dolorosa) cu cele 14 opriri – ultima fiind la Biserica Mormântului Mântuitorului, Piatra Ungerii, Fortăreața Antonia – locul judecății lui Hristos și toate locurile de pe Muntele Măslinilor – Înălțarea Domnului, Dominus Flevit (Domnul a plâns), casele Sf.-lor Ioachim și Ana și ale lui Zaharia și Elisabetei, scăldătoarea Vitezda, ; și multe, multe altele.

Unul dintre cele mai importante locuri este Gradina Ghetsimani, cu piatra pe care Domnul Hristos s-a rugat pentru noi cu lacrimi de sânge. Acesta este piatra Noului Legământ pe care Dumnezeu l-a făcut cu noi.

Ne-au primit foarte călduros la Așezământul Românesc de la Ierusalim (cu icoana Maicii Domnului de la Hozeva, care așteaptă renovarea bisericii de pe valea Iordanului) și la Așezământul Românesc de la Ierihon, unde am participat și la o Liturghie.", arată deputatul.

"Orice dăinuire în istorie se bazează pe o credință. Să ne bucurăm și să mulțumim lui Dumnezeu și strămoșilor noștri că suntem fii ai bisericii adevărate, clădită cu pietre vii zidite-n temelii.

Dincolo de toate vicisitudinilor istorice, dacă există credință adevărată există și speranță, și continuitate, și victorii!", mai arată Coleșa, justificând parcă subtil războiul ilegal al Rusiei în Ucraina.

coral

coral