Un bărbat de 63 de ani a fost găsit mort, marţi seara, în lacul de acumulare Colibiţa, fiind scos din apă de către un echipaj de pompieri dotat cu barcă, de la aproximativ 10 metri de mal.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, este vorba despre un localnic, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

„În această seară, poliţiştii au fost alertaţi cu privire la faptul că, în lacul Colibiţa, se află o persoană în stare de inconştienţă. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului au identificat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat de 63 de ani, din Colibiţa care, din nefericire, era mort. Cadavrul va fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările sunt continuate pentru ucidere din culpă”, a transmis IPJ.

La locul solicitării au intervenit un echipaj de pompieri cu barcă şi un echipaj al Ambulanţei.

 

Trupul neînsufleţit a fost scos din apa lacului de acumulare de la aproximativ 10 metri de mal, conform informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Ulterior, echipajul medical a fost nevoit să constate decesul bărbatului.