Marţi 22 septembrie, un tânăr păşeşte în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj-Napoca. Apoi îşi completează răbdător cererea, necesară primirii sale în cabinetul de consultaţii. Mărturiseşte că duminică – şi apoi luni – a trăit incidente pe care ar vrea să le uite cât mai curând! Vinovaţi de acestea îi consideră pe cei care au mutat cu câţiva metri o trecere de pietoni, din spatele magazinului, de la care – convins că trece pe unde trebuie – s-a încăierat cu un şofer. Culmea, a doua zi, în timpul reconstituirii cu poliţia, chiar soţia lui a fost cât pe ce să fie şi ea lovită de o maşină, exact în acelaşi loc!

Bărbatul, designer de profesie – evident un om cultivat, cu ştaif – mă roagă pentru început să nu-i menţionez numele, arătând că tot ce i s-a petrecut lui şi soţiei sale merită popularizat! Nu de alta dar, de când a avut incidentul, a stat de veghe în zonă, realizând că locul respectiv prezintă un pericol major pentru pietonii care se deplasează spre supermarket, devenind ţinte pentru maşinile care ies, în viteză, din parking.

De aceea, spune el, o face pentru ca Iulius Mall să se responsabilizeze în această situaţie! Însă, înainte de a purcede la povestire, îmi arată o mică echimoză, în spatele urechii drepte, cu care s-a ales după primul incident, într-o încăierare pe care a avut-o ad-hoc, în ziua respectivă, cu un conducător auto… După care, începe:

„Cum ziceam, duminică am traversat pe trecerea de pietoni din spate, de la Auchan. Din păcate, semnalizarea trecerii e foarte neclară, nemarcată corespunzător şi am văzut apoi că o mutaseră cu vreo cinci metri mai la vale. Am vrut să traversez pe vechea trecere, convins că am acest drept, dar a fost cât pe ce să fiu luat, în plin, de un şofer care ieşea din mall. A frânat în ultima clipă – iar eu, nervos peste măsură, i-am ars un picior în bară, supărat de eveniment. Omul, convins şi el de dreptatea lui – fiindcă se baza pe noua semnalizare –  a ieşit şi, nici mai mult, nici mai puţin, mi-a ars un pumn după cap!

Eu, în replică, am chemat imediat poliţia… Iar rezoluţia dată de aceasta, după ce cazul a fost preluat de cineva de la Rutieră – deşi era vorba aici de violenţă, nu de o chestiune de circulaţie – a fost până la urmă că e vorba de o culpă comună… Până la urmă, azi, ne-am împăcat şi am stabilit că nu facem tămbălu, dar a doua zi după incident, când încă eram ambalat, mă aflam acolo cu un poliţist ca să-i descriu scena din ziua precedentă. Şi, chiar sub ochii noştri, soţia mea a fost cât pe ce să fie lovită, la rândul ei, de un alt şofer nerăbdător care ieşea din parking! Şi, cum vă ziceam la începutul discuţiei noastre, am mai stat prin zonă câteva minute şi numai în intervalul acela, vă jur, am văzut alte cinci-şase scene asemănătoare, cu oameni evitaţi de maşini în ultima fracţiune – semn că oricând se poate produce acolo o tragedie!”

Bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii şi, după câteva minute, se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat câteva zile de îngrijiri. Îmi spune acesta, înainte de plecare, parcă justificându-se: „Mi-am scos certificatul, ca să-l am asupra mea dacă, prin absurd, omul s-a răzgândit şi va întreprinde ceva! Dar am ţinut să vă relatez păţaniile mele ca să le atrageţi atenţia, prin ziarul dumneavoastră, celor de la Iulius Mall, că trebuie să rezolve situaţia de acolo. Şi – în ciuda incidentului violent de duminică – trebuie să vă mărturisesc faptul că eu şi soţia mea am fost, totuşi, norocoşi”!