coral

La data de 28 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Cluj au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte comise într-un mijloc de transport în comun.

coral

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la producerea unei agresiuni într-un mijloc de transport în comun, urmare unor neînțelegeri spontane dintre doi călători.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au identificat apelantul, un bărbat de 43 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care a relatat polițiștilor faptul că în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, ar fi atras atenția unui alt călător cu privire la obligativitatea purtării măștii de protecție, motiv pentru care, tânărul l-ar fi agresat fizic.

În urma verificărilor derulate, în cursul aceleiași zile, polițiștii au identificat un tânăr de 25 de ani, bănuit de săvârșirea faptelor.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cu cel în cauză în stare de reținere pentru 24 de ore.

coral