coral

Update: Ultimele informații aparute in cazul barabatului ucis in cursul serii de joi spre vineri, la Turda, duc la concluzia ca ar fi vorba despre o crima, nu un accident. Din cate se pare, intre cei doi ar fi existat o legatura de dusmanie, victima fiind sotul inselat iar agresorul amantul sotiei. Faptuitorul a fost deja identificat si urmeaza sa fie prezentat organelor de ancheta, care vor decide daca vor cere arestul preventiv impotriva acestuia.

coral

Vom reveni cu detalii.

Stire initiala: Un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, a dus la moartea unei persoane la Turda, in fata unei sali de jocuri de noroc.

Din cate se pare, tristul eveniment ar fi avut loc in jurul orelor 04:00 dimineata, cand, intre doi barbati, ar fi inceput o cearta. Unul dintre acestia a fost lovit cu pumnul in figura si, cazand la pamant, s-a lovit cu capul de asfalt si a decedat, incercarile de resuscitare ale ambulantei, venite in scurt timp la fata locului, fiind inutile.

Potrivit IPJ Cluj, a început audierea martorilor la incident, există suspiciunea de omor, dar mai multe amănunte se vor cunoaște abia la definitivarea anchetei și după efectuarea necropsiei.

Potrivit IPJ Cluj, se fac cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul pentru încadrarea juridică a faptei: „lovituri cauzatoare de moarte” sau omor.

coral