Clujenii interesați să lucreze într-una dintre companiile din sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor au avut oportunitatea să studieze oferta pieței în perioada 15-16 martie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în cadrul Târgului de Cariere în IT.
Sectorul IT reprezintă un motor principal al economiei Clujului, înregistrând în ultimii 10 ani o evoluție pozitivă importantă. Cu peste 1800 de companii existente pe piață, care oferă locuri de muncă pentru peste 17000 de angajați, acest sector contribuie semnificativ la faptul că municipiul Cluj-Napoca este orașul din România cu cea mai dinamică evoluție în ultimul deceniu (Forbes 2018).
Nu în ultimul rând, susținând domeniul IT&C contribuim și la creșterea domeniilor cercetare, dezvoltare și inovare și astfel, la ceea ce înseamnă slujbele viitorului.