coral

Gheorghe, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna clujeană Bonţida, a avut parte weekend-ul trecut de o experienţă care s-a dovedit pentru el de-a dreptul nefastă: vrând să-i despartă pe doi tineri, care se băteau în magazinul comunal, s-a trezit cu un pumn în figură de la unul din combatanţi şi, în cădere, a avut ghinionul să-şi fractureze şi un braţ. Acum acesta – om activ până atunci, cu o meserie care implică muncă fizică – va sta în concediu medical mai bine de o lună, nefiind sigur de evoluţia favorabilă a braţului său.

coral

Cătrănit-foc, tânărul din Bonţida – cu mâna prinsă într-o orteză şi un pomete încă vânăt, vizibil deasupra măştii pe care o poartă pe figură – aşteaptă să intre în cabinetul de consultaţii al I.M.L.Cluj. Mărturiseşte, cu obidă, că în weekend-ul trecut a stat la taclale, împreună cu mai mulţi tineri din zonă, într-un magazin sătesc din localitate.

„Acolo, numa` am văzut cum prietenul meu e luat la pumni de un băiat din grup, necunoscut mie. Se pare că aveau un conflict vechi şi individul era hotărât să-l tranşeze atunci, cu orice preţ. Aşa că am sărit rapid ca să-i despart, însă, în momentul când am intervenit, acesta mi-a ars un pumn atât de puternic în faţă, încât m-am dezechilibrat. Şi, în cădere, la contactul cu solul, mâna mea s-a fracturat, ca un vreasc.”

Arată mai departe că, distrus de durere, l-a rugat pe un cunoscut să-l transporte până la Cluj-Napoca, la serviciul de urgenţă al Clinicii de Ortopedie. „Acolo, medicii mi-au tras mâna la loc şi apoi mi-au bandajat-o. Acum, sincer, nu vreau neapărat să-l port pe agresor prin tribunale, însă o să-mi scot certificat şi voi afla dacă pot să mă înţeleg cu el omeneşte, fiindcă mi-a dereglat serios viaţa. Aflu de la medici că timp de cel puţin trei săptămâni voi fi nevoit să stau cu ea, imobilă – şi cine ştie cât timp şi după aceea – prezentându-mă totodată şi la controale periodice, din cinci în cinci zile. Şi, să ştiţi, am o muncă grea, fizică, în care braţele trebuie să-mi fie la parametrii lor normali.”

Nu-şi termină bine fraza şi tânărul este poftit în cabinetul de consultaţii. Se întoarce însă dezamăgit, deoarece medicul care-l îngrijise la Ortopedie uitase să-şi treacă semnătura pe foaia medicală. Fapt care – adaug eu, având experienţa şederilor la I.M.L.Cluj – se repetă în mod inexplicabil, în multe alte cazuri, chiar şi cu pacienţi aflaţi în imposibilitate de a se deplasa şi care, cu un efort supraomenesc sunt nevoiţi să se întoarcă la Ortopedie pentru semnătura pe care medicii uită să o pună pe foaie ! Aşa că tânărul – după ce i se completează certificatul de către legişti, cu recomandarea de a sta la repaos circa o lună de zile – porneşte într-un suflet spre Ortopedie, pentru a-şi obţine preţioasa semnătură… Şi să reuşescă apoi să se întoarcă, în limitele programului de aici, pentru certificatul medico-legal.

Totuşi, apucă să concluzioneze, cu un zâmbet amar: „Pe viitor, dacă mă voi afla într-o situaţie asemănătoare, în faţă cu doi inşi care se bat, vă asigur că voi fi mult mai reticent în încercarea de a-i despărţi”…. Apoi, grăbit, părăseşte sediul instituţiei medicale clujene.

Sorin Grecu   

 

coral