coral

Experții în sănătate publică atrag atenția în ceea ce privește purtarea măștii, chiar dacă studiile, informațiile și anunțurile autorităților din întreaga lume despre vaccinul anti-COVID-19 dau speranță ca finalul pandemiei se apropie ușor, ușor.

Specialiștii susțin că oamenii vor trebui să poarte masca și să respecte regulile de distanţare fizică pentru cel puţin încă un an de acum înainte.

Aces anunț vine în contextul în care, în cazul omologării vaccinului anti-COVID, principala provocare o va reprezenta rapiditatea cu care acesta va ajunge pe piaţă. 

Toate companiile care au dezvoltat cu succes un astfel de vaccin s-au arătat optimiste în ceea ce priveşte data la care acest produs va fi disponibil. Experţii se arată ceva mai precauţi în această privinţă.

„Ştirile sunt încurajatoare, dar mai e cale lungă în acest proces: mai întâi trebuie dovedit că vaccinul va funcţiona, apoi el trebuie autorizat şi apoi el trebuie să ajungă la suficent de multe persoane pentru a putea spune că are succes”, a declarat medicul Patrick Kachur, profesor la Columbia University Mailman School of Public Health din New York.

În plus, vaccinul va trebui administrat în mai multe doze la o persoană pentru a fi eficient, fapt ce reprezintă o provocare logistică suplimentară.

„Cred că abia iarna viitoare vom putea vorbi de o acoperire satisfăcătoare în ceea ce priveşte vaccinarea populaţiei generale”, a spus Kachur.

Chiar dacă vaccinul va putea fi disponibil pentru majoritatea populaţiei în circa un an de zile, oamenii vor mai trebui să poarte masca o perioadă, până când coronavirusul nu va mai fi aşa de răspândit.

 „Nu cred că vom renunţa prea curând la purtatul măştii, dacă oamenii continuă să se comporte aşa cum o fac acum”, a spus Kraft. „Cu cât vor fi mai mulţi care refuză să poarte mască şi fac din asta o chestiune care ţine de libertatea personală, cu atât va trebui să purtăm mai mult timp aceste măşti”, a spus Dr. Colleen Kraft.

De asemenea, Kraft a spus că, din moment ce vaccinul va trebui administrat în două doze, cei care îl vor face vor trebuie să continue să poarte mască.

„Trebuie să-i acordăm timp sistemului nostru imunitar să se dezvolte şi să lupte cu succes împotriva virusului, aşa că vaccinul nu e vreun «glonţ de argint» cu efect instantaneu, imediat cel îl iei”, a explicat Kraft.

coral

coral