Un cal a fost lovit de o mașină pe strada Soporului din Cluj-Napoca. La locul accidentului s-au deplasat polițiști și medici veterinari care au realizat că animalul nu prezenta leziuni fizice, dar era deshidratat total.
„Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că pe strada Soporului, în afara părții carosabile, se află o cabalină care ar fi fost accidentată probabil de un autovehicul.
În urma sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiști, dar și medici veterinari, cei din urmă constatând, la efectuarea unor examinări preliminare faptul că animalul nu prezintă semne de leziuni fizice, ci se află într-o stare de deshidratare, respectiv epuizare.
În baza cercetărilor efectuate până în prezent de către polițisti, animalul ar fi fost cumpărat în cursul zilei de către actual deținător.
Ulterior, animalul a fost transportat la gospodăria acestuia.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru încălcarea Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor, la finalizarea cercetărilor urmând a fi aplicate măsurile legale”, a transmis IPJ Cluj.