Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Cluj – Biroul Arii Protejate, împreună cu ONG-ul Natura 2000 Trascău, au organizat la sfârșitul săptămânii trecute, în Rezervația Naturală Cheile Turzii, o amplă acțiune de informare a turiștilor în ce privește respectarea regulamentului ariilor protejate.

coral

Astfel, s-au purtat discuții cu turiștii vizitatori, fiind împărțiți în acest sens fluturași cu informații privind regulile de campare, reguli în ce privește depozitarea deșeurilor, utilizarea focului, perturbarea liniștii, accesul vehiculelor în interiorul rezervației. La acțiune au participat și jandarmi montani.

coral

Rezervația Naturală Cheile Turzii este una dintre cele mai apreciate și căutate zone turistice din județul Cluj, în special în sezonul estival. În astfel de perioade aglomerate, trebuie respectat cu strictețe regulamentul ariei protejate, pentru a evita poluarea zonei cu deșeuri, alterarea peisajului sau chiar accidentări cauzate de aventurări nepermise.

coral