Taximetriștii ar putea circula pe benzile dedicate mijloacelor de transport în comun din Cluj-Napoca, inițiativă susținută de edilul Emil Boc. 

Propunerea a fost făcută de primarul Emil Boc şi aşteaptă aviz de la comisia de circulaţie:

"Decizia se află pe agenda comisiei de circulaţie şi va fi analizată în şedinţele următoare. Deocamdată, decizia comisiei a fost să obişnuim lumea cu autobuzul, pentru a intra în mentalul colectiv. Eu, personal, susţin demersul.

La fel cum este şi în Europa Occidentală, autobuzul, bicicleta, troleibuzul şi taximetrul trebuie să aibă bandă dedicată pentru că fac parte, într-o formă sau alta, din sensul larg al mijloacelor de transport în public. La noi e mai bine să le facem pe rând, pentru că lumea nu este obişnuită.

Am propus comisiei de circulaţie ca pe banda dedicată de aproape 3 kilometri din Gheorgheni până pe Memorandumului, să deschidem această posibilitate de acces şi pentru taximetre. Comisia îmi va da un aviz, pozitiv sau negativ, la această propunere", a declarat edilul Clujului, la emisiunea Ziua Live.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net