coral

Partidul Mișcare Populară (PMP) Cluj și-a anunțat  candiatul la funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, în prsoana lui Avram Fițiu, conferențiar la USAMV Cluj și agricultor. El și-a lansat candidatura în prezența senatorului Vasile Cristian Lungu, președintele organizației județene PMP Cluj și a Ioanei Constantin, secretar general al PMP.

coral

„În urmă cu 7-8 luni de zile, după alegerile prezidențiale, m-am văzut în fața unei misiuni extrem de grele. Mi-am dat seama că alegeri locale, care erau programate atunci pentru luna mai, vor fi greu de trecut de PMP Cluj, fără a avea un candidat potrivit la municipiul Cluj-Napoca, pentru că aici sunt jumătate din voturile din județul Cluj. Am început o serie de căutări, iar în faza finală a acestora am avut cinci personalități locale pe care care le-am sondat cu echipa. Fiind un om foarte practic, am văzut că există o problemă pe care acești candidați o aveau, nu aveau un plan concret de acțiune, palpabil, în cifre.

Pentru acest motiv, am căutat și în cele din urmă am găsit un candidat care vine în fața dumneavoastră cu un singur proiect-cupolă, format din 100 de subproiecte, care peste 4 ani va aduce municipiul Cluj-Napoca în topul european, pentru că în 2024, Cluj-Napoca va deveni Capitală Verde a Europei, iar omul care va face acest lucru posibil este profesorul Avram Fițiu”, a declarat senatorul Cristian Lungu, în cadrul conferinței de presă.

Ce își propune Fițiu

Avram Fițiu, candidatul PMP la Primăria Municipiului Cluj-Napoca propune, ca obiectiv al mandatului său, transformarea orașului Capitala Verde a Europei, în anul 2024. 

„Uniunea Europeană a lansat, de vreo 10 ani, un concept prin care a pus în competiție la nivel european mari capitale europene, orașe mari, cu peste 20.000 de locuitori, care își doreau să aspire la această titulatură de Capitală Verde Europeană. Acesta se mulează pe provocarea de schimbare climatică, anunțată în decembrie la nivelul Comisiei Europene, și anume Green Deal. Este un concept care face proiectul unei mari provocări, care trebuie să ducă Europa în 2050 la o Europă neutră în carbon.

Astăzi, pentru a putea atinge acest deziderat, un oraș investește minim patru ani în proiecte majore de infrastructură verde în deșeuri, pe habitat, pe mobilitate alternativă, pe biodiversitate, pe gestiunea apei. Fiecare capitol în parte are indicatori măsurabili. În acest context, lansăm primul proiect politic din România de acest fel și îl prezentăm într-un context în care aș vrea să trecem de la o cosmetizare ecologică, ce vedem astăzi în câteva orașe și implicit în Cluj, la o transformare radicală pe o bază structurală, a unui oraș în oraș – Capitală Verde”, a declarat candidatul PMP la funcția de primar al Clujului, Avram Fițiu.

coral