coral

Consiliul Județean Cluj a finalizat și recepționat lucrările de construcții și instalații aferente proiectului european „Creșterea eficienței energetice a clădirilor cantină și internat din cadrul Liceului Tehnologic Special Samus”, instituție de învățământ aflată în subordinea forului administrativ județean.

coral

 Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Odată cu finalizarea acestui obiectiv, putem asigura tinerilor cursanți condiții de cazare și masă la standarde europene. E o investiție importantă pe care am reușit să o realizăm cu ajutorul fondurilor europene și care va contribui semnificativ atât la dezvoltarea socio-profesională a elevilor cât și la reducerea cheltuielilor de întreținere a școlii.”

Prin intermediul proiectului au fost executate, astfel, lucrări de refațadizare, reparații la învelitoare, realizarea unui acoperiș la terasă, precum și recompartimentări interioare, fiind amenajate, în acest sens, și grupuri sanitare accesibile persoanelor cu dizabilități.

Totodată, au fost efectuate lucrări de reabilitare termică, schimbare a pardoselii și a tâmplăriei la cele două corpuri de clădire, înlocuirea sistemului de iluminat cu unul cu un consum redus, respectiv instalarea unei centrale termice de ultimă generație.

            Valoarea totală a investiției este de 6.565.947 lei cu TVA.

            Reamintim în acest context faptul că, la nivelul unității școlare situată pe strada Ialomiței, nr. 17, din Cluj-Napoca, Consiliul Județean mai are în derulare un alt proiect, finanțat tot din bani europeni, care prevede creșterea eficienței energetice a clădirilor școală, atelier și sală de sport cu bază de recuperare.

coral