Cartierul Grigorescu va avea o nouă față în următorii ani, pe baza unui proiect realizat de arhitecții din cadrul Planwerk. Este vizează spre schimbare o zonă de 35.000 mp cuprinsp între P-ța 14 iulie, str. Garibaldi, str. S.Toduță, str. T. Grozăvescu, str. Milcov, str. Octavian Goga, Str. G. Enescu.
”Vorbim despre un centru al unui cartier, un spaţiu verde important, cu suficient loc pentru a dezvolta spaţii publice necesare. Vorbim despre un centru liniştit, unde pot avea acces copiii, oameni obişnuiţi, oameni în vârstă. Centrul comercial ştim că este la ieşirea din cartier. Este foarte importantă legătura cartierului cu marele proiect ce presupune modernizarea malurilor Someşului. Nu există spaţii pur pietonale. Sunt trasee cu viteze foarte reduse, cu prioritatea pietonului”, a precizat Adrian Borda, arhitect al Planwerk.
”Centura metropolitană ne va aduce un avantaj major: va scoate traficul din Grigorescu, care acum este o victimă colaterală a celor care vin din Florești. Aș vrea ca cetățenii să nu intre în panică și să înțeleagă că atunci când vorbim despre pietonalizare nu înseamnă că toate arterele luate în discuție vor fi blocate traficului auto. Unele străzi se transformă parțial în spații pentru pietoni, altele vor fi shared space, scoatem mașinile de pe trotuare, regăsim mai mult spațiu pietonal. În concluzie: vom asigura fluența auto, atât cât este nevoie, creăm și spațiu pentru pietoni și piste pentru biciclete. Nu în ultimul rând, salut orientarea proiectului spre Someș și corelarea lui cu proiectul privind amenajarea malurilor Someșului”, a declarat primarul Emil Boc.
Proiectul privind creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal în zona cartierului Grigorescu a fost realizat de o echipă de arhitecți din cadrul Planwerk și vizează un spațiu în suprafață de 35.000 mp cuprins între P-ța 14 iulie, str. Garibaldi, str. S.Toduță, str. T. Grozăvescu, str. Milcov, str. Octavian Goga, Str. G. Enescu. Conceptul de amenajare are în vedere ca spațiile publice din cartier să fie accesibile pentru toti utilizatorii, atractive și sigure. Astfel, printre principiile care stau la baza soluțiilor propuse se numără: calmarea traficului auto, protejarea / semaforizarea intersecțiilor, reducerea emisiilor poluante generate de traficul auto, plantarea de arbori și vegetație joasă, iluminat modern și eficient, suplimentarea și îmbunătățirea trecerilor de pietoni, introducerea facilităților pentru bicicliști (piste / benzi / trasee partajate), conectarea cartierului cu Someșul și cu transportul în comun. De asemenea, pornind de la ideea că străzile, pe lângă rolul de a asigura circulația trebuie considerate în primul rând spații de interacțiune social, se dorește realocarea spațiului disponibil pentru o folosire echitabilă pentru toți utilizatorii, dar și crearea de spații pentru petrecerea timpului liber, sport și locuri de joacă și încurajarea prezenței copiilor în spațiul public.
Măsurile și caracterul fiecărei străzi / piațete cuprinse în proiect sunt adaptate rolului pe care acestea le au în schema de circulație: – străzile Garibaldi, Grozăvescu, G. Enescu rămân importante pentru traficul auto pe direcția nord -sud, iar str. O. Goga, Bd. 1 Decembrie 1918 pentru direcția est-vest; străzile secundare (Milcov, Sigismund Toduță) sunt propuse să devină străzi rezidențiale; circulația principală velo pe direcția nord-sud, între strada Eremia Grigorescu și Someș, se va desfășura pe strada Traian Grozăvescu – Piața 14 Iulie- str. Sigismund Toduță. În Piața 14 Iulie și în prelungire, pe strada Octavian Goga poiectanții au propus amplasarea unor piste / benzi de biciclete pe ambele părți ale străzii. De asemenea, străzile secundare cu dublu-sens (care nu fac parte din proiect: Țebei-Ion Ghica și Bartok Bela – Sinaia) ar trebui pe viitor să funcționeze într-un sistem de sensuri unice.