Multe mirese vin la Cascada Vălul Miresei pentru poze spectaculoase de nuntă. Dar și mai mulți turiști urcă munții să admire cascada Vălul Miresei, de o frumusețe rară în țară.  

Cascada Vălul Miresei este o adevărată bijuterie, cu ape cristaline, prinsă între două stânci masive pe Valea Stanciului. Este considerată de mulți turiști cea mai frumoasă cascadă din Munții Apuseni și atrage mii de curioși în orice sezon. Primăvara, când apele pârâului sunt bogate din ploi și zăpezi, cascada se desfășoară ca un voal de argint de la o înălțime de peste 30 de metri. Iarna, pereții de stâncă din jur se îmbracă în gheață, oferind turiștilor un spectacol inedit. Este, într-adevăr unul dintre locurile minunate ale județului Cluj și unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din România.

Cum ajungi la Cascada Vălul Miresei

Aflată pe Valea Stanciului, cascada este la numai 6 km de localitatea Răchițele din comuna Mărgău, din județul Cluj. În ultimii ani, drumul de acces a fost asfaltat până la un kilometru în apropiere de cascadă, astfel că accesul este facil tuturor turiștilor, indiferent de vârstă. Cine vine cu mașina dinspre Cluj, are de mers 68 de kilometri până la cascadă. Zona este și ea deosebit de frumoasă și oferă numeroase locuri de relaxare și picnic la umbra pădurii.

Ce legende înconjoară Cascada din Răchițele
 

O poveste veche spune că o mireasă nefericită, care încerca să fugă de la nunta ei, ar fi căzut pe stânci și voalul ei a rămas prins de un colț de piatră. Nuntașii care o căutau îngroziți, i-au găsit trupul însângerat și au plâns zile întregi pentru nefericita fată. Așa s-a format cascada Vălul Miresei, din tragedia unei fete pe care părinții o măritau fără voia ei. Cascada are două trepte foarte înalte, iar la pragul dintre trepte se află o adâncitură în stâncă. În nopțile cu Lună plină, unii localnici spun că aici se vede silueta unei mirese care privește tristă apa vijelioasă.

Ce mai poți vedea în apropiere de Cascada Vălul Miresei

Dacă ești un împătimit al muntelui, cu siguranță ești interesat de traseele din zona comunei Răchițele. Se poate face un traseu spre Vârful Lespezi, zonă naturală protejată. Traseul este bine marcat cu o cruce roșie și indicatoare care duc spre vârful muntelui de unde ai o panoramă superbă a cascadei și a zonei. Traseul poate fi străbătut și vara, și iarna, timpul fiind de aproximativ o oră de la popasul de lângă cascada Vălul Miresei. În apropiere se poate face un traseu foarte ușor la peștera Șușman. Traseu de patru ore către peștera Lespezi, cu plecare din Răchițele. Lacul Beliș Fântânele se află la aproximativ 9 km de zona Răchițele și se poate ajunge cu mașina pentru o vizită de câteva ore.  
 

CITEȘTE ȘI:

Cascada Păniceni – o atracție turistică ULUITOARE, mai puțin cunoscută, din județul Cluj