În Olanda a apărut o nouă modă în materie de locuințe, casele de carton. Wikkelhouse, noile spații de locuit făcute din carton, au avantajul calității și al longevității.
Când vorbim de case de carton, inevitabil ne gândim la cele construite de noi în copilărie sau la oamenii fără adăpost. Aceștia folosesc adesea cartonul ca formă de protecție împotriva frigului, mai ales noaptea.
Cartonul este un material care la prima vedere pare fragil. dar se pare că este un bun izolator. Procesul de producție a cartonului cu care se construiesc casele nu este unul complicat, dar este foarte eficient. Cartonul se înfășoară, apoi se lipește cu amidon de cartofi. Inul este folosit ca izolație. Producătorul Oep Schilling declară „Un bărbat care lucra cu carton a avut ideea să-l înfășoare, în loc să-l plieze. Și, dintr-o dată, cartonul a fost mult mai stabil. S-a lăudat cu descoperirea lui într-un bar și chiar a pus pariu că l-ar putea folosi pentru a construi o casă. Așa a început totul”.
Cartonul pare un material fragil, dar producătorul dă asigurări că acesta poate să țină 100 de ani. „Există un motiv pentru care persoanele fără adăpost folosesc cartonul pentru a-și face un loc de dormit. Izolează foarte bine. Cartonul se dezintegrează doar în urma unor ploi abundente. De aceea, am pus un strat impermeabil în jurul casei. Un fel de haină de ploaie Goretex care este impermeabilă, dar care permite trecerea vaporilor. Acest detaliu este important”, explică Oep Schilling.
Ce valoare are o astfel de casă?
Casa de carton se vând la 40.000 și 85.000 de euro. Este formată din cinci segmente sau module, care pot fi combinate. Cererea pentru o astfel de casă este mare, și nu se limitează doar la olandezi. Totuși există și multă reticență în ceea ce privește funcționalitatea casei. „Până acum sunt mai mulți britanici, francezi și belgieni care au cumpărat o Wikkelhouse. Germanii par să fie un pic sceptici în ceea ce privește funcționalitatea unei case din carton”, spune producătorul. Pentru sceptici există varianta de a închiria, putând astfel testa confortul și funcționalitățile ei.