Un bărbat de circa 70 de ani a murit într-o rulotă din Aghireșu, pe un teren din zona școlii din localitate, informează Știri de Cluj.
Vecinii s-au alertat pentru că nu l-au mai văzut pe bătrân de câteva zile și în plus mirosul a devenit de nesuportat.
”S-a stabilit într-o rulotă în spatele casei noastre. Stă acolo din primăvară. El a fost la pușcărie pentru omor, s-a eliberat și apoi a spart casele localnicilor. În cele din urmă s-a stabilit pe terenul familiei, în spatele casei noastre. De câteva zile miroase îngrozitor. Am chemat rudele lui, iar un nepot a fost până acolo și a lăsat ușa deschisă. Acum miroase și mai tare.
Am sunat la Primărie, la Poliție, dar nu e o prioritate pentru ei. Marți seara a fost acolo și Salvarea, dar au plecat pentru că era mort.
De câteva zile am observat că nu mai umblă și i-am spus unui nepot să vadă de bunicul lui”, ne-a relatat o vecină.
Acest caz este unul de sănătate publică și arată cât de nepregătite sunt autoritățile din România. În marile orașe se mai încearcă ceva, dar cum ieși la 20 – 30 de kilometri din marile aglomerări urbane, autoritățile sunt depășite de așteptările anului 2021.