Ioan Rostaş este un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat pe strada Luncii din municipiul Câmpia Turzii. Sâmbătă, acesta a trăit coşmarul vieţii sale, chiar la el acasă, după ce o echipă de şapte-opt indivizi, conduşi de un anume „Mutu”, din Oradea, a încercat să-i răpească fata în vârstă de 15 ani!

Omul mărturiseşte, la I.M.L.Cluj, că a reuşit, cu mare dificultate, să o scoată din maşina în care o vârâseră cu forţa, încasând serii de pumni, însă vărul său n-a reuşit să li se împotrivească ulterior şi fata sa de 14 ani a ajuns în posesia acestora! 

Bărbatul, aflat luni, 1 februarie, la I.M.L. Cluj, pentru a-şi scoate certificat medico-legal, mărturiseşte că în urmă cu două zile a avut parte de un incident care-i va marca – lui şi fiicei sale în vârstă de 15 ani – viaţa de-acum încolo: a reuşit să-şi scape fiica de nişte răpitori, veniţi în mod special de la Oradea, încasând în schimb o bătaie serioasă, de pe urma căreia s-a ales cu vânătăi pe tot trupul şi cu dinţii ciobiţi!

Povesteşte acesta, consternat:

„Sâmbătă, am fost chemat la el acasă – eu şi fiica mea – de un văr de-al meu, care locuieşte în vecini, ca să cunosc nişte inşi din Oradea. Ajuns acolo, am aflat că respectivii, rromi, veniseră ca să găsească o mireasă pentru o rudenie de-a lor, şi-o luaseră în colimator pe fiica vărului meu, în vârstă de 14 ani.

Acesta a refuzat cu hotărâre propunerea de încuscrire şi, la plecare, m-am trezit că “oaspeţii” de la Oradea îmi fac mie oferta – de data aceasta pentru fata mea! Le-am spus să mă lase în pace, că ea are numai 15 ani şi trebuie să facă şcoală, nu-i arde de măritiş!”

Rostaş arată mai departe că indivizii, care răspundeau la ordinele unui anume „Mutu”, nu s-au dat bătuţi şi au insistat să perfecteze pe loc afacerea. Şi, nici una, nici alta – după ce ieşiseră cu toţii  în stradă – i-au smuls, efectiv, fata din faţă şi au târât-o într-una din cele două maşini, cu care veniseră!

„Şi, când am dat să pornesc spre maşină, ca să o recuperez, trei-patru dintre ei au năvălit peste mine şi m-au buşit bine de tot, cu pumnii! Norocul nostru a fost că fiul meu intervenise, pe când se pregăteau să demareze, spărgându-le parbrizul şi, pentru că vecinii chemaseră deja poliţia,  răpitorii au fost blocaţi şi n-au mai putut fugi. Apoi – deşi eram plin de sânge – ne-am dus cu toţii la poliţie, unde am făcut plângere pe numele lor, fiind sfătuit să vin astăzi la I.M.L. Cluj şi să-mi scot certificat medico-legal.

Apoi ne-au dat drumul la toţi. Însă, curând, am aflat că trupa lui „Mutu” nu a ţinut cont de poliţie şi, imediat după ce au ieşit de la secţie, i-a răpit fata vărului meu. La această oră ştiu doar că vărul a pornit, chiar în acea noapte, spre Oradea, împreună cu poliţiştii, ca să o recupereze!”

Între timp, Rostaş este invitat în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce, după circa cincisprezece minute, cu un certificat în care legiştii i-au recomandat circa o săptămână de îngrijiri medicale. Cât despre dinţii sparţi ai lui Rostaş, l-au sfătuit pe acesta să se prezinte la un stomatolog  şi apoi să se întoarcă la I.M.L., cu o dovadă emisă de către acesta, care să ateste ruperea lor recentă, pentru a-i fi emis un certificat nou în care să fie menţionate şi zilele suplimentare.

La final, înainte de a părăsi instituţia medicală clujeană, Rostaş concluzionează, la fel de abătut cum fusese pe tot parcursul discuţiei noastre: „Sper din tot sufletul ca indivizii ăştia să-şi capete pedeapsa binemeritată – în aşa fel încât să se înfrice şi nu mai vină pe la noi, cât vor trăi!”

 

                                                                              Sorin Grecu